Hardanger Bridge este cel mai lung pod suspendat din Norvegia şi a fost deschis traficului pe 19 august. Podul leagă oraşele norvegiene Oslo şi Bergen şi înlocuieşte feribotul care făcea curse regulate de-a lungul fiordului Hardanger.
Acest pod are două benzi de mers pentru automobile, o pistă pentru bicilişti, dar şi un spaţiu de trecere pentru pietoni. Cu o lungime de 1.380 de metri, acesta este cu 30 de metri mai lung decât celebrul Golden Gate Bridge din San Francisco. În timpul constucţiei sale s-au folosit 15.000 de tone de oţel, iar cele două cabluri suspendate cântâresc fiecare 6.400 de tone.
Podul a fost desenat de arhitecţii de la Forum Arkitekter şi reprezintă o mândrie pentru norvegieni. Norvegia este singura ţară de pe Bătrânul Continent care a refuzat de două ori intrarea în Uniunea Europeană (U.E). Populația Norvegiei a votat de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994.
Lucrările la pod au început în august 2009 şi au fost finalizate în aprilie anul acesta.