Podul suspendat de la Brăila va fi inaugurat, astăzi, 6 iulie
Podul suspendat de la Brăila va fi inaugurat joi, 6 iulie 2023, în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, a premierului României, Marcel Ciolacu, a preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi a altor persoane. Inaugurarea va avea loc la ora 11:00.
Vă amintim că, luna trecută, Sorin Grindeanu a anunţat că pe data de 6 iulie 2023 vor putea să dea în circulaţie varianta Măcin, iar până la sfârşitul anului va trebui dată în circulaţie şi varianta Jijila. Mult timp, podul respectiv va putea fi folosit fără taxă.
Cu ce viteză se poate circula noaptea?
„Circulaţia rutieră se va desfăşura începând cu ora 13:00, cu restricţie de viteză de 80 km/oră, iar noaptea, în intervalul orar 21:00 – 06:00, de luni până vineri, circulaţia pe pod va fi suspendată.
În weekend-uri şi de sărbători legale, chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii, circulaţia rutieră va fi deschisă. Aceste prevederi se aplică până la data de 30 noiembrie 2023”, a transmis, joi, Centrul Infotrafic.
Podul suspendat de la Brăila, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani
Vă amintim că, în data de 27 mai 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii au convenit încheierea Contractului de Finanţare nr. 36 pentru proiectul „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” în vederea acordării finanţarii nerambursabile alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.
„Obiectivul general al proiectului este de a contribui la dezvoltarea Dobrogei prin asigurarea unei legături moderne cu coridorul de conectivitate naţional 3 (Bucureşti-Moldova), precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de tranzit pentru traficul internaţional către Bulgaria şi Turcia.
Noua legătură va reduce timpul de călătorie, costurile de funcţionare ale vehiculelor şi expunerea populaţiei la poluarea aerului şi a zgomotului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru locuitorii de-a lungul căilor de acces la Dunăre având ca puncte de trecere în Brăila şi Galaţi.
Podul suspendat peste Dunăre este, în momentul de faţă, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, materializată prin asocierea a două firme – una din Italia şi cealaltă din Japonia. Supranumit «Golden Gate» al României, podul suspendat peste Dunăre a atins noi înălţimi, distanţa dintre cei doi piloni înalţi de 192,64 m, cunoscută şi ca deschiderea centrală, este de 1.120,00 m. Această minune inginerească a României are o lungime totală de 1.974,00 m.
Valoarea totală a proiectului, actualizată prin Actul Adiţional nr. 2/02.02.2022, este de 2.593.608.633,43 lei, 85% fiind contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională. Drumul principal (Brăila – Jijila) are o lungime de 19,095 km, iar drumul de legătură cu DN 22 (Smârdan – Măcin) are o lungime de 4,328 km”, a transmis, atunci, CNAIR.