Podurile de cale ferată peste Dunăre vor fi reabilitate în următoarele 23 de luni. Costul: 122 mil. lei

Asocierea formată din companiile Arcada SA, Metabet C.F. SA şi Construcţii Feroviare SA şi Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA au semnat, luni, contractul în valoare de peste 122,63 milioane lei fără TVA pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a podurilor de cale ferată peste Dunăre, se arată într-un comunicat al CFR SA.

Perioada de execuţie a lucrărilor este de 23 de luni.



'Contractul vizează lucrările de reabilitare a podurilor de cale ferată peste Dunăre – km 152+149 şi km 165+817, linia CF Bucureşti – Constanţa, SRCF Constanţa. Pentru repararea celor două poduri, inclusiv viaductele de acces, respectiv pod km 152+149 (Pod Borcea) şi pod 165+817 (Pod Cernavodă), va trebui închisă alternativ circulaţia feroviară pe cele două fire. În această situaţie, pentru a menţine condiţiile normale de desfăşurare a traficului feroviar se pun în funcţiune podurile vechi (Anghel Saligny) pe perioada executării lucrărilor la podurile noi', se arată în comunicatul citat.



Potrivit documentului, data de începere a lucrărilor nu va depăşi cu mai mult de 42 de zile data primirii de către antreprenor a Acordului Contractual.



Asocierea SC Arcada Company SA – SC Metabet C.F. SA – SC Compania Construcţii Feroviare SA este câştigătoarea licitaţiei din 25 februarie 2014, pentru reabilitarea podurilor de cale ferată peste Dunăre. 

 

Sursa: Agerpres