Ministerul Finanţelor a programat pentru luna viitoare vânzarea de titluri de stat în valoare de 6 mld. lei (aproape 1,4 mld euro) sumă menită să asigure o parte semnificativă din banii necesari plăţii pensiilor şi salariilor pe următoarele două luni.

Aseară, preşedintele Traian Băsescu a declarat în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune că întârzierea intrării celei de a doua tranşe de la FMI creşte necesarul de lichidităţi la două miliarde de euro.

„În momentul de faţă, din cauza întârzierii cu care a sosit Fondul ca urmare a căderii Guvernului, noi nu mai putem încasa prima tranşă de la Fond în noiembrie, ci în decembrie, iar implicit tranşa de la UE vine în ianuarie, deci Guvernul trebuie să găsească două miliarde în loc de un miliard până la 31 decembrie. Deja situaţia este critică”, a comentat Traian Băsescu.

La rândul său, premierul desemnat, Lucian Croitoru, estima săptămâna trecută că România are nevoie pentru a funcţiona de aproximativ 3,5 mld. euro până la sfârşitul anului în curs.

„Nu este un secret pentru nimeni, oricne poate să calculeze: România are nevoie de 3,5 miliarde de euro în următoarele două luni şi jumătate pentru a-şi finanţa cheltuielile. Este nevoie de o strategie adecvată pentru a găsi aceşti bani, fie din surse interne, fie externe, fie publice, fie private. Banii sunt necesari pentru finanţarea chletuielilor curente şi pentru menţinerea deficitului în limitele convenite”, a detaliat Lucian Croitoru.

DETALII:
Citeşte şi România are nevoie de 3,5 mld. euro până la sfârşitul anului pentru a funcţiona
Citeşte şi Băsescu: „Guvernul trebuie să împrumute două miliarde de euro”