Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat la Suceava, că se face prea multă zarvă în privinţa impozitului minim obligatoriu şi a arătat că numărul firmelor care s-au înfiinţat în primele patru luni este de două ori mai mare faţă de numărul celor radiate.
Pogea a spus, într-o conferinţă de presă, că în România nu s-a prezentat viaţa firmelor într-un mediu concurenţial, informează Mediafax.
Într-un mediu concurenţial sunt firme care se nasc şi firme care mor
„S-a făcut o eroare pentru că nu s-a prezentat viaţa firmelor din România. Într-un mediu concurenţial sunt firme care se nasc şi firme care mor”, a spus Pogea.
El a arătat că în anii 2007-2008, consideraţi ani de boom economic, au fost, în medie, peste 55.000 de firme care s-au radiat din Registrul Comerţului, în timp ce numărul firmelor care s-au înfiinţat a depăşit 136.000.
„În 2009, numărul firmelor care s-au înregistrat pe primele patru luni este dublu faţă de numărul firmelor care s-au radiat”, a spus Pogea, care a arătat că acest indicator este important întotdeauna într-o economie de piaţă.
El a recunoscut că situaţia de criză economică a influenţat insolvenţa unor firme, dar că nu se poate spune că numărul firmelor aflate în insolvenţă este mai mare în primele patru luni ale acestui an.
El consideră că în ceea ce priveşte introducerea acestui impozit este prea multă zarvă.
Adevăraţii oameni de afaceri nu spun că-şi închid firma pentru acest impozit minim
„Este prea multă zarvă. Adevăraţii oameni de afaceri din rândul cărora provin nu vin la televizor şi spun că-şi închid firma pentru acest impozit minim”, a spus ministrul Finanţelor.
De la 1 mai a fost introdus un impozit minim anual, stabilit în funcţie de veniturile firmei. Impozitul este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care înregistrează profit vor plăti în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.
SURSA: Mediafax