Trecerea Codului Fiscal în forma actuală este un mare progres din punct de vedere al mediului de afaceri, deoarece duce la stimularea consumului şi a cererii locale, iar, prin reducerile de taxe, sperăm să vedem în viitor "înviorări" în mediul de afaceri'', a declarat joi preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru.
"Ca o apreciere generală a Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, fără discuţie că, din punct de vedere al mediului de afaceri, este un mare progres. Prin aceste reduceri de taxe sperăm să vedem în viitor înviorări în mediul de afaceri. Sunt şi lucruri care nu au trecut şi pentru care ne exprimăm nemulţumirea. De exemplu, consolidarea grupurilor fiscale româneşti. Avem o lege şchioapă a holdingului, care prevede unele lucruri din ceea ce ar trebui să prevadă o lege a holdingului, dar lipseşte, la nivelul grupurilor româneşti, compensarea pierderilor cu câştigul. Acest lucru, în ciuda tuturor eforturilor noastre, nu a trecut", a precizat Pogonaru.
Proiectul de Cod fiscal a fost aprobat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, cu 306 voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere.
Actul normativ prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 19% începând din data de 1 ianuarie 2016. Iniţial, Guvernul a propus scăderea TVA la 20% începând de anul viitor şi la 18% din 2018.
De asemenea, potrivit noului Cod Fiscal, impozitul pe construcţii speciale va fi eliminat din 2016, iar cota unică de impozitare este prevăzut să scadă de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019.
Alte modificări vor fi aplicate în sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariaţi va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit. Cotele de impozitare vor fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariaţi, inclusiv, de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat şi de 3% pentru microîntreprinderile care se află în anumite situaţii înscrise în registrul comerţului – dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, declarare pe proprie răspundere a nedesfăşurării de activităţi la sediul social/sediile secundare.
Contribuţiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2018, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%.
Deputaţii au aprobat, tot miercuri, şi Codul de Procedură Fiscală.
SURSA: Agerpres