Poli-combustibili – o nouă tehnologie inovativă la o rafinărie din România

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, anunță investiții de aproximativ 60 de milioane de euro pentru o nouă unitate ce va fi construită în cadrul rafinăriei Petrobrazi, bazată pe tehnologia inovativă Poli-combustibili (Polyfuels), dezvoltată de compania franceză Axens. Noua unitate, care se estimează că va deveni complet operațională la începutul anului 2019, permite conversia componentelor GPL în benzină și distilate medii folosind un proces catalitic.

Unitatea Poli-combustibili va permite ca o parte din producția de componente GPL de până la 50.000 de tone, să fie convertită în benzină și distilate medii. Capacitatea totală a rafinăriei va rămâne de 4,5 milioane de tone/an.

Această nouă unitate se bazează pe procesul inovativ Polyfuel®, o tehnologie dezvoltată de Axens, pe baza a 50 de ani de experiență comercială în domeniul conversiei olefinelor în combustibili, și fiind cunoscută ca fiind sigură și curată.

Proiectul implică construirea a trei reactoare principale, mai multe adsorbante, coloane și pompe. Datorită selecției corespunzătoare a echipamentelor de bază și a schimbătoarelor de căldură, unitatea este proiectată pentru o eficiență energetică ridicată.  Lucrările de construcție sunt programate să înceapă în 2017, urmând ca unitatea să devină complet operațională la începutul anului 2019.