Polii imobiliari dominanţi la nivel de Bucureşti, precum Băneasa, Dimitrie Pompeiu, Militari, Piaţa Victoriei sau Berceni, vor genera în acest an venituri din chirii de peste 300 mil. euro, mai mult cu circa 30 mil. euro faţă de anul trecut, deoarece polii existenţi au fost întăriţi cu un stoc nou de circa 260.000 mp.

Proprietarii clădirilor de birouri şi ai centrelor comerciale din zona Băneasa – Piaţa Presei sunt campionii veniturilor obţinute din chirii. Anul acesta se aşteaptă să colecteze circa 82,26 mil. euro, cu circa un milion de euro în plus faţă de anul trecut, şi asta nu pentru că s-au mărit chiriile, ci pentru că s-a livrat proiectul de birouri City Gate din zona Piaţa Presei, care a adus în plus o suprafaţă de 44.000 mp.

Pe locul 2 se situează zona Militari, unde retailerii aduc anual proprietarilor spaţiilor pe care le ocupă peste 45 mil. euro, iar pe locul 3 sunt proprietarii birourilor din Piaţa Victoriei, zonă care se aşteaptă să genereze în acest an venituri de 38,61 mil. euro, în scădere cu 5,3 mil. euro faţă de anul trecut, deoare chiriile s-au redus cu circa 7 euro/mp/lună.

Calculul realizat de capital.ro ţine cont de informaţiile furnizate de companiile de consultanţă imobiliară de pe piaţa locală şi se bazează pe suprafaţa totală închiriabilă din imobilele dominante de birouri şi retail şi pe chiriile medii specifice fiecărei zone în parte. La acest calcul trebuie aplicată o marjă de eroare de 15,5%, procent ce reprezintă rata de neocupare în cazul birourilor şi în cazul spaţiilor de retail trebuie scăzută din suprafaţa totală 128.000 mp care în prezent sunt neînchiriaţi.

Vestul Bucureştiului, un pol puternic de retail

Potrivit studiilor realizate de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox, zona de vest a Capitalei strânge la un loc aproape jumătate din stocul total de spaţii de retail, urmat de zona de centru, cu 15,7% din total şi cea de nord, cu 12,6%.

„Zonele interesante pentru operatori sunt cele cu un vad pietonal intens şi constant, o bună accesibilitate în special cu transportul în comun şi, de preferat, situate în imediata apropiere a imobilelor rezidenţiale sau de birouri. Mai puţin solicitate sunt spaţiile amplasate la periferie sau cele care nu beneficiază de o bună vizibilitate sau de vecinatatea altor retaileri“, a declarat pentru capital.ro Bogdan Sergentu, head of valuations and consulting în cadrul DTZ Echinox.

Conform datelor King Sturge, pe partea de retail, în ultimele 6 luni s-au încheiat contracte de închiriere la care s-au acordat perioade de gratuităţi, chirii în funcţie de afaceri pe perioade de 6 luni – un an de contract, contribuţii la amenajarea spaţiului, dezvoltatorii devenind foarte flexibili în a doua jumătate a anului 2009.
0-48243-retail.jpg

Birourile, adunate în nord

Ca şi în cazul spaţiilor de retail, jumătate din stocul existent pe piaţa de birouri este concentrat în nordul oraşului, în zone precum Dimitrie Pompeiu, unde anul trecut a fost livrată cea mai mare clădire de birorui – B.O.C., dezvoltată de UpGround, cu o suprafaţă de 40.000 mp închiriabili. În zona de centru – mai exact în Piaţa Victoriei – este adunată 15% din suprafaţa totală, iar în centru-nord 14,3%.

„Chiriile mai mici au determinat multe companii să-şi relocheze sediile în spaţii care acum 18 luni erau prohibitive. Zona unde există încă dificultăţi în închiriere este Pipera, care suferă din cauza  imobilelor din centru, spaţii ce sunt ocupate cu prioritate. Aceste proprietăţi au totuşi avantajul chiriilor mai reduse ce pot face o economie importantă în bugetul unei companii“, menţionează Carmen Rusu, consultant pe retail în cadrul King Sturge.

Zonele cu potenţial de dezvoltare pe piaţa de birouri rămân în continuare Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Floreasca, Piaţa Romană, Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Presei Libere, conform analizelor DTZ Echinox.
Un potenţial de dezvoltare mai redus este observat în cazul zonelor periferice, spre exemplu Pipera – Tunari, acestea fiind caracterizate de cea mai ridicată rată de neocupare, lipsa unei bune infrastructuri şi a proximităţii mijloacelor de transport.
0-48244-birouri.jpg