Contractele de asigurare semnate „ca primarul“ te pun în situația de a scoate bani din buzunar chiar dacă te aștepți ca reparațiile să fie decontate de asigurător.
Înlocuirea curelei de transmisie, a anvelopelor sau a altor componente uzate ale mașinii nu sunt plătite niciodată de asigurător, indiferent cât de acoperitoare este polița Casco. Acestea sunt decontate de producător dacă mașina este în garanție și s-au stricat din cauza unor erori de montaj.
Asigurările facultative Casco nu acoperă toate pagubele apărute la autovehicule, chiar dacă majoritatea proprietarilor de mașini care au o astfel de poliță se așteaptă să fie despăgubiți indiferent de evenimentul produs. Asigurătorii achită despăgubiri numai dacă s-a produs unul dintre riscurile precizate expres în polița vândută, iar clienții de multe ori nu știu exact ce au cumpărat.
Numărul de reclamații depuse de asigurații Casco a crescut cu 80%, în primele șase luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă din 2009, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) – instituție care se ocupă și de protecția consumatorilor pe această piață. Instituția nu a făcut public și numărul de reclamații primite de posesorii de astfel de polițe. Însă, creșterea numărului de reclamații este explicată prin faptul că asigurații nu știu la ce despăgubiri au dreptul.
„Pretențiile formulate într-un număr de 348 reclamații și sesizări care au avut ca obiect contracte de asigurare facultativă privind mijloacele de transport auto s-au dovedit a fi contrare prevederilor contractuale stipulate – solicitări pentru despăgubiri care depășesc limitele maxime prevăzute în contractele de asigurare, formulări de cereri de despăgubire pentru prejudicii suferite în urma producerii unor riscuri excluse prin condiţiile de asigurare“, se afirmă într-un document al CSA. Instituția a soluționat favorabil 548 de reclamații.
Unul din riscurile care se produc frecvent și care nu este asigurat de polițele-standard vândute de asigurători este cel de vandalism. Astfel, cei care nu solicită expres extinderea acoperirii pentru a fi inclus și acest risc și nici nu sunt informați corect de cel care le vinde polița că acest risc nu este acoperit se trezesc că zgârieturile făcute cu cheia pe mașini și alte pagube care nu apar în urma unor accidente nu sunt acoperite de asigurător.
Polițele ieftine acoperă puține riscuri
În ultimii doi ani, asigurătorii au început să vândă polițe Casco ceva mai ieftine. Tarifele practicate la acestea au fost reduse prin eliminarea unor riscuri din rândul celor asigurate. Ultima poliță ieftină lansată pe piață este Casco Basic de la Euroins. Cota de primă este de 2% pentru autoturismele cu vechime de până la cinci ani. Astfel, pentru un autovehicul Sandero Laureate asigurat la suma de 10.550 de euro polița fără franșize costă 232 de euro pe an. Polița vândută la acest preț acoperă însă doar avariile (ciocniri, loviri sau izbiri) provenite din accidente; zgârieturile caroseriei sunt plătite de asigurător numai dacă mașina are și alte avarii care s-au produs în timpul aceluiași eveniment asigurat. Vandalismul sau furtul autovehiculului nu sunt asigurate.
La Generali, polița pentru acest autoturism costă circa 472 de euro dacă este cumpărată de un proprietar care se încadrează într-una din cele mai bune categorii de risc. Suplimentar, polița are și franșiză de 100 de euro pe eveniment – sumă pe care clientul o suportă din buzunarul propriu în cazul fiecărei reparații făcute pe asigurarea auto facultativă.
O altă companie care vinde polițe Casco low-cost este Astra Asigurări. În cazul polițelor vândute pe internet, asigurătorul impune o franșiză de 20% la furt total și una de 100 de euro pe eveniment. Pentru un Sandero Laureate condus de un șofer model asigurat la 8.855 de euro, polița Casco de la Astra costă aproape 264 de euro.
80%
e procentajul de creștere a numărului de reclamații ale clienților cu Casco în primul semestru, un motiv fiind necunoașterea contractului