Asigurările obligatorii pentru locuințe vor fi impuse și proprietarilor cu polițe facultative care acoperă riscuri catastrofice, dacă parlamentarii vor aproba un proiect de act normativ care conține o astfel de prevedere. Forma inițială a legii impunea polițele obligatorii și pentru acești proprietari, însă ulterior a fost modificată.
Polițele obligatorii acoperă pagubele provocate de trei riscuri catastrofice – cutremur, inundații și alunecări de teren, în limita a cel mult 20.000 de euro. Aceasta este despăgubirea maximă care poate fi plătită la polițele de 20 de euro – cele pentru locuințe cu structuri de rezistență sau ridicate din materiale tratate termic. Casele din chirpici pot fi asigurate pentru suma de 10.000 de euro, prețul polițelor fiind de 10 euro. În schimb, asigurările facultative pot acoperi o paletă largă de riscuri, de la incendiu până la răspunderea civilă față de terți.
Reasigurarea acoperă 200 mil. euro
Polița de reasigurare cumpărată de compania care emite polițele – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) – acoperă în prezent despăgubiri de până la 200 de milioane de euro. În fapt, acoperirea este mai mare decât cea de care are nevoie PAID pentru cele aproximativ 462.000 de polițe obligatorii pe care le-a emis din vară și până acum. Nu orice despăgubire plătită de PAID va fi decontată de către cei 40 de asigurători de la care a fost cumpărată reasigurarea.
„Reținerea proprie a Pool-ului este de 250.000 de euro pentru fiecare eveniment. Este un prag neobișnuit de redus pentru un pool de asigurare“, afirmă Marius Bulugea, directorul general al PAID. Aceasta înseamnă că PAID va plăti din primele încasate în cazul fiecărui eveniment în care sunt distruse integral 25 de locuințe din chirpici sau doar 13 din cărămidă. Însă, suma de 250.000 de euro este încasată din vânzarea a 14.500 de polițe tinând seama de actuala structură a portofoliului de polițe emise de PAID – 84% din polițe eliberate pentru locuințe ridicate din materiale tratate termic. Până în prezent, PAID a plătit despăgubiri unui număr de șapte proprietari cu polițe obligatorii.
Termen incert
Data de la care proprietarii care nu și-au cumpărat polița obligatorie pot fi sancționați cu sume cuprinse între 100 de lei și 500 de lei nu este prevăzută clar în legislația în vigoare. Aceasta se determină în funcție de îndeplinirea unor termene succesive (printre care și emiterea tuturor normelor de aplicare a legii), care pot fi considerate sau nu încheiate. Oficialii PAID susțin că ar putea fi amendați proprietarii care nu aveau poliță obligatorie sau facultativă la 15 ianuarie a.c. Amenzile urmează să fie date de primari. Însă, Ministerul Adminsitrației și Internelor (MAI), în curtea căruia de află primăriile, a comunicat în decembrie că sancțiunile pot fi aplicate după 15 iulie 2011. În noiembrie 2010, MAI interpreta legea la fel ca PAID, potrivit unui răspuns transmis „Capital“. Există însă și avocați care spun că numărătoarea inversă până la aplicarea amenzilor nu a început încă, deoarece nu se știe dacă au fost date toate normele de aplicare a legii.
462.000 de asigurări obligatorii pentru locuințe au fost vândute până în prezent de cei 13 asigurători membri ai PAI
Prin programul de reasigurare cumpărat de PAID, reținerea proprie a Pool-ului este de 250.000 de euro pentru fiecare eveniment.
Marius Bulugea, director general PAID