Oficialii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor vor anunţa, astăzi, într-o conferinţă de presă că poliţele pe care le emit nu acoperă şi daunele provocate de ninsorile abundente.
De exemplu, dacă acoperişul unei case a căzut sub greutatea nămeţilor, proprietarul locuinţei asigurate nu va fi despăgubit. Pe de altă parte, dacă se constată că respectiva locuinţă a fost afectată de inundaţiile ivite după topirea zăpezii proprietarul va fi despăgubit. Un alt punct ce va fi discutat la conferinţa de astăzi îl reprezintă schimbările de la conducerea PAID şi din consiliul de administraţie al organizaţiei.
Astfel, Marius Bulugea a devenit director executiv iar Alexander Adamescu( din partea Astra Asigurări) şi Constantin Toma( din partea Platinum) sunt membrii ai consiliului de administraţie. Deciziile au fost luate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor care a avut loc marţi 21 februarie. În cadrul aceleiaşi întruniri s-au mai discutat şi alte aspecte cum ar fi posibila majorare a preţului poliţelor obligatorii, introducerea unei separaţii clare între poliţele obligatorii şi cele facultative sau conceperea unei prevederi exprese care să interzică societăţilor nemembre PAID să vândă poliţe sub denumiri asemănătoarea cu cea obligatorie.
Potrivit legii, începând cu jumătatea anului trecut, toate locuinţele din România trebuie să deţină o poliţă de asigurare. Cea mai ieftină variantă pentru asigurare o reprezintă poliţele emise de PAID, societate care are ca acţionari 13 companii din domeniu şi care emite poliţe de 10 sau 20 de euro. Pentru locuinţele cu structuri din materiale moderne preţul poliţei este de 20 de euro iar valoarea asigurată de 20.000 de euro în timp ce pentru locuinţele cu structură de chirpici preţul asigurării este de 10 euro iar valoarea despăgubită de 10.000 de euro.
Vom reveni cu amănunte pe parcursul desfăşurării conferinţei.
Poliţa obligatorie pentru locuinţă nu acoperă pagubele provocate de zăpezi
22 februarie 2012, 21:21
Ultima modificare în 22 februarie 2012, 23:21
Poliţa obligatorie emisă de PAID nu va fi activată în cazul apariţiei unor daune provocate de acumularea de zăpadă. Singurele riscuri pe care această asigurare le acoperă sunt riscul de inundaţie, riscul de cutremur şi riscul de alunecare de teren
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Asteria – bucătărie grecească în Pipera
- SWISS își dublează zborurile din București
- Fascism financiar? „Grecii ar trebui să se revolte împotriva sclaviei îndatorării”
- Băncile franceze nu vor fi afectate de restructurarea datoriei Greciei
- Lufthansa Group a transportat 1,1 milioane de pasageri din România, în 2011
- Acte normative publicate în data de 21 februarie
- Grecii, sfătuiți să-i boicoteze pe nemți
- RAAPPS scoate la vânzare 25 de imobile, sperând că va obține măcar 16 milioane euro
- Kiwi Finance a trecut pe profit în 2011, graţie creşterii cu 140% a afacerilor
- Roubini: Există patru riscuri în calea redresării economiei globale