Ce acoperă, de fapt, asigurarea RCA?

Dacă te-ai trezit cu parbrizul spart de o piatră aruncată de anvelopa unei alte mașini, este important să știi în ce măsură asigurarea RCA a șoferului vinovat te poate despăgubi.

Asigurarea auto obligatorie – RCA, și asigurarea facultativă – CASCO, oferă acoperire diferită în caz de daune.

Polița RCA este destinată să acopere daunele produse în urma unui accident rutier și nu poate fi folosită decât în astfel de situații. Conform legii, toate vehiculele care circulă pe drumurile publice din România trebuie să dețină o poliță RCA. Aceasta acoperă:

  • Daune materiale: Repararea vehiculelor implicate în accident.
  • Vătămări corporale: Cheltuieli medicale pentru persoanele rănite în accident, cu excepția șoferului vinovat.
  • Cheltuieli de judecată: Costurile legate de procesele rezultate în urma accidentului.

Limitele și condițiile asigurării obligatorii

Fiecare firmă de asigurare are o limită maximă a pagubelor acoperite. În anumite situații, posesorul asigurării poate fi obligat să restituie sumele plătite de compania de asigurări dacă se constată rele intenții în producerea accidentului.

Aceste situații includ:

  • Accident produs în urma unei infracțiuni.
  • Șoferul a încercat să fugă de la locul accidentului.
  • Șoferul a avut intenția de a provoca accidentul.
  • Asiguratul a intervenit în investigația firmei de asigurări, ducând la plata de despăgubiri nejustificate.
  • Mașina a fost condusă sub influența unor substanțe interzise.
  • Mașina a fost condusă de altcineva decât proprietar, fără acordul acestuia.
RCA
SURSA FOTO: Facebook

Parbriz spart de o piatră: Ce poate face polița RCA?

În cazul unui parbriz spart de o piatră proiectată de anvelopa unei alte mașini, situația este mai complicată. De regulă, firmele de asigurări nu consideră acest tip de incident drept accident rutier, ceea ce înseamnă că nu se poate încheia o constatare amiabilă.

Cu toate acestea, există o soluție posibilă. Șoferul vinovat și cel păgubit pot merge împreună la poliție. Dacă șoferul vinovat recunoaște că a proiectat piatra în parbrizul celuilalt vehicul și dă o declarație în acest sens, iar cel păgubit confirmă, poliția poate emite un aviz de reparare a mașinii.

În acest caz, reparația poate fi acoperită de RCA-ul șoferului vinovat.

„Am avut un caz în care șoferul vinovat a mers la poliția, a recunoscut că a trecut peste o piatră și a proiectat-o în parbrizul celui din spate. Iar cel păgubit, de asemenea, a dat declarație în care a confirmat.

Apoi, poliția a dat aviz de reparare a mașinii și a stabilit că vinovat se face șoferul care și-a recunoscut vina. Astfel, reparația a fost recontată în baza RCA”, a explicat pentru ProMotor avocatul Valentin Ciobanu.

Totuși, astfel de cazuri sunt rare. Este dificil pentru șoferi să identifice mașina care a proiectat piatra, plus și mai puțini șoferi vor recunoaște vinovăția în astfel de situații. Așadar, asigurarea RCA nu te va despăgubi în majoritatea cazurilor de parbriz spart de o piatră.

Asigurarea CASCO, o soluție alternativă

Pentru a fi despăgubit în astfel de cazuri, este recomandat să închei o asigurare facultativă de tip CASCO. Aceasta acoperă o gamă largă de situații, inclusiv:

  • Accidente rutiere: Daune materiale și vătămări corporale.
  • Furt de bunuri: Pierderea obiectelor din mașină.
  • Avarii produse de evenimente meteo extreme: Inundații, grindină, furtuni.

CASCO oferă o protecție suplimentară față de RCA și poate include clauze specifice pentru daune produse parbrizului din diverse cauze.