Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat declanşarea unor controale în regim de urgenţă pe tema polițelor de răspundere civilă auto (RCA) la societăţile: Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa.
Controalele au fost declanșate „având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, conform cărora nu toate societăţile de asigurare oferă cotaţii pentru poliţele RCA pe durata de o lună”, se arată într-un comunicat al ASF.
Rezultatele vor fi făcute publice după finalizarea acţiunilor de control.
„Principalele obiective ale ASF sunt protecția consumatorilor şi asigurarea stabilităţii, transparenţei şi bunei funcţionări a pieţelor financiare non-bancare”, menționează comunicatul citat.
Cristian Muntean, președinte președintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), invitatul ediţiei din 17 mai al emisiunii Capital LIVE a declarat că asiguratorii nu vor face altceva decât să sondeze piața și reacția asiguraților, pentru a putea identifica nivelul maxim de suportabilitate al consumatorilor.
„O dată identificat acest nivel maxim de suportabilitate al consumatorilor, asiguratorii vor majora treptat prețul RCA până la acel prag. În concluzie, nu cred că vom asista la creșteri spectaculoase pe termen scurt însă, asiguratorii vor încerca să ne obișnuiască cu creșteri de preț pentru acest produs și este foarte posibil să ne trezim peste 8 luni de zile, cu un cu totul alt tablou, toata piața de asigurări a majorat semnificativ prețul RCA raportat la tariful de referinta”, a menționat Muntean. În opinia președintelui ASSAI, plafonarea RCA, e genul de masura greșită dar necesară contextului dat.
„A fost ca un război necesar. Prin noua lege RCA (prevederi, tariful de referință, conceptul de client cu risc ridicat etc), tariful de referință va fi calculat semestrial, va avea caracter strict orientativ și nu unul imperativ pentru asiguratori. Au crescut sancțiunile aplicate firmelor de asigurări. A fost definită în lege o rubrică de infracțiuni, ( ex: emiterea sau/și punerea în circulație a asigurărilor RCA false, punerea în circulație și montarea pieselor de schimb neomologate). O altă problemă este decontarea directă, suspendarea poliței RCA la solicitarea asiguratului, precum și plafonarea cheltuielilor administrative ale asiguratorilor la 25% din costul primei RCA”, a explicat Cristian Muntean.