Polițiștii din Sectorul 3 al Capitalei s-au pus pe dat amenzi usturătoare celor care aruncă ambalaje, sticle sau mucuri de ţigară pe jos. Printre ținte se află inclusiv elevii care fumează în jurul şcolilor şi aruncă chiştocul pe trotuar. Amenzile sunt enorme și sunt cuprinse între 2000 şi 5000 de lei. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță a explicat, potrivit Digi 24, că sancţiunile foarte mari aplicate nu are nicio legătura cu lipsa banilor din bugetul primăriei din acest an.”Cu vorba bună nu se face civilizaţie”, spune primarul sectorului 3, Robert Negoiţă.
Poliția nu se dă în lături de la nimic și aplică amenzi usturătoare tuturor celor pe care îi prinde că aruncă gunoaie pe jos, în special mucuri de ţigară. Notificări au fost trimise şi liceelor şi şcolilor din întreg sectorul. Diriginţii trebuie să-i informeze mai departe pe părinţi. De altfel, la o abordare sinceră, mulți dintre elevi au admis că nu mereu duc ţigara la coşul de gunoi. „ Mă duc să o arunc la gunoi. (Rep: Faci tot timpul aşa?) Nu făceam până acum o săptămână, când un poliţist deghizat în civil mi-a spus că este o amendă destul de mare. M-a iertat atunci, dar m-am învăţat minte”, a recunoscut un elev. Potrivit sursei citate, profesorii salută o astfel de acțiune. Mirela Dinescu – directorul Liceului „Nicolae Kretzulescu”: „Mi se pare o acţiune binevenită, mai ales că, de multe ori, asfaltul se transformă într-un covor de ţigări. Sunt tineri, se apucă din ce în ce mai devreme de fumat.. Câteodată, îi mai punem să măture”.
Amenzile pentru cei care sunt prinşi că aruncă resturi pe jos sunt cuprinse între 2000 şi 5000 de lei. Măsura nu s-a luat pentru a acoperi gaura din buget, spune edilul sectorului 3. „Avem probleme cu costurile. Dar şi aşa consider că este în neregulă ca banii din amenzi să-i folosim în alte scopuri decât educaţie Nicăieri nu s-a făcut civilitzaţie doar cu vorbă bună”, a comentat Robert Negoiță.
Numai în luna februarie, peste 2000 de persoane din sectorul 3 au fost sancţionate contravenţional pentru că au aruncat mizerii pe jos. Cuantumul amenzilor depăşeşte 4 milioane de lei.