Garda de Coastă a trimis un comunicat de presă prin care informa că s-a descoperit contrabandă în valoare de un milion de euro. Aceasta era ascunsă într-un container cu obiecte de mobilier.
Potrivit comunicatului Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, au verificat un anumit container. Aceștia au primit informații că în acesta s-ar afla contrabandă.
Ce se afla în container
Documentele de transport arătau că acesta trebuia să fie încărcat cu obiecte de mobilier din plastic, provenite din Emiratele Arabe Unite. Polițiștii de frontieră au descoperit în spatele containerului cutii cu tigări de contrabandă de proveniență Duty Free.
”La deschiderea containerului, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au constatat că în partea din faţă se aflau cutii care conţineau obiectele de mobilier menţionate în documente, iar restul containerului fiind încărcat cu cutii de carton ce conţineau ţigări de provenienţă Duty Free”, se arată în comunicat.
Containerul în cauză a fost transportat la sediul Gărzii de Coastă. Aici, autoritățile au făcut un inventar în urma căruia s-au găsit 412.050 pachete cu ţigări, în valoare de 4.944.600 lei (aproximativ 1.021.600 euro). Pachetele au fost confiscate.
România pierde anual 3 miliarde de lei din cauza contrabandei cu țigări
Piața neagră a țigaretelor din România a scăzut anul trecut pentru prima oară în 6 ani sub nivelul de 14%, ceea ce a însemnat venituri bugetare mai mari din taxarea țigaretelor. Cu toate acestea, în continuare, traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu aproximativ 3 miliarde de lei (peste 650 milioane de euro), sumă care ar putea contribui decisiv la dezvoltarea unor sectoare deficitare la nivel național.
Anul trecut, eforturile autorităților în lupta cu traficul ilicit de țigarete s-au concretizat în capturi totale care se ridică la peste 78 de milioane de lei, conform datelor publice disponibile pe website-ul www.stopcontrabanda.ro, primul centralizator care oferă în timp real situația capturilor de țigarete din România dezvoltat la inițiativa British American Tobacco.
În 2019, România a pierdut aproximativ 3 miliarde de lei din cauza contrabandei cu țigări, bani pe care ar putea fi investiți în consolidarea capacității de control a forțelor de ordine, prin achiziționarea a 250 de scannere care să ajute la depistarea bunurilor contrafăcute.
„Anul trecut, autoritățile au depus eforturi susținute împotriva contrabandiștilor și astfel România a reușit să aducă piața neagră sub nivelul de 14%, pentru prima oară după mulți ani. Totuși, statul continuă să piardă anual aproximativ 3 miliarde de lei doar din traficul ilicit cu țigarete.
Dacă acești bani ar fi încasați sub formă de taxe și impozite la buget, ei ar putea fi de un real ajutor în domenii cheie precum securizarea frontierelor sau construcția de autostrăzi.
De asemenea, ar putea fi un ajutor real pentru zonele cele mai afectate de contrabandă, acolo unde banii ar putea fi transferați în dezvoltarea locală astfel încât cetățenii să nu mai fie tentați să se implice în acțiuni de acest gen”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul British American Tobacco.