Un număr de 82 de amenzi, în valoare de circa 80.000 de lei, au fost date în ultimele 24 de ore, în urma unei acţiuni comune de verificare a agenţilor economici de pe litoral privind respectarea normelor legale impuse în perioada stării de alertă, a informat luni Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Ce se arată în comunicatul de la IPJ Constanța
Potrivit IPJ, poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai organelor abilitate de control din judeţul Constanţa au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în vederea prevenirii şi limitării infectării cu noul coronavirus în principalele zone aglomerate – staţiunile din nordul şi sudul litoralului.
„Cu ocazia controalelor au fost verificate 114 societăţi comerciale şi au fost aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 79.200 de lei, dintre care 36 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 17 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 9 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Totodată, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” au efectuat controale la 12 unităţi de turism, cluburi şi discoteci din Vama Veche şi Satul de Vacanţă, cu privire la respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.
Activități preventive
„În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru a preîntâmpina apariţia acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive, context în care s-au depistat 60 de deficienţe şi 2 obiective care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu.
De asemenea, au fost aplicate 60 de sancţiuni, în cuantum de 39.000 de lei. Pe timpul desfăşurării controalelor privind securitatea la incendiu, efectivele inspectoratului au desfăşurat şi acţiuni de verificare a respectării măsurilor de protecţie sanitară în vederea prevenirii şi limitării infectării cu virusul Covid-19„, se mai menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, astfel de activităţi, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat şi în perioada următoare, în vederea conştientizării tuturor cetăţenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanţare socială, precum şi a prevenirii şi limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.