Peste 60 de amenzi şi 19 permise de conducere reţinute, în urma unei acţiuni a poliţiştilor rutieri din Capitală pentru prinderea şoferilor care conduc sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
Poliția a intrat la rupere! S-au dat amenzi pe bandă rulantă. Sancțiuni contravenționale de 22 mii de lei
Un număr de 66 de amenzi au fost date de poliţiştii rutieri din Capitală în urma unei acţiuni pentru depistarea şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, fiind reţinute 19 permise de conducere.
Poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe principalele artere din Bucureşti, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei rutiere, reducerea riscului de accidente şi prinderea şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, precum şi pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile stabilite de Legea 55/2020, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale (din care 20 pe Legea 55/2020), în valoare de peste 22.000 lei şi au fost reţinute 19 permise de conducere (8 pentru infracţiunile constatate, câte 3 pentru depăşirea vitezei legale, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice – contravenţie şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric, dar şi câte unul pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier şi pentru circulaţia pe sensul opus).
Potrivit Brigăzii Rutiere, au fost constatate 8 infracţiuni (3 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive; 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice; 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, una pentru refuz de prelevare a probelor biologice).
Ce nereguli au descoperit polițiștii
Astfel, un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost prins când conducea pe stradă din Sectorul 5, fiind sub influenţa substanţelor psihoactive (THC-5 “Cannabis”). El a fost dus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice şi s-a întocmit un dosar penal.
De asemenea, un bărbat în vârstă de 49 de ani a condus un autovehicul pe str. Imaşului având permisul suspendat, iar în urma testării a rezultat că acesta a consumat băuturi alcoolice, valoarea pe etilotest fiind de 0.20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală.
Un alt bărbat, de 39 de ani, a fost prins conducând pe o stradă din Sectorul 5 fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0.56 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice şi s-a deschis dosar penal.
Sursă foto: Dreamstime