Poliția cere ajutorul oamenilor pentru a găsi bărbatul suspect de uciderea fetei de 17 ani din Prahova. Sâmbătă o nouă tragedie a zguduit România. O minoră a fost decapitată în locuința sa.
În aceste momente, bărbatul este căutat de polițiști și jandarmi cu ajutorul câinilor. Autoritățile fac apel și la persoanele care pot da detalii despre suspect.
”Faţă de numitul Marin Laurenţiu, în vârstă de 21 de ani din Şotriile, Plaiul Câmpinei, sunt indicii că ar fi autorul unei infracţiuni de omor, victimă fiind concubina acestuia, o tânără de 17 ani, cu care locuia împreună”, a transmis, duminică, IPJ Prahova.
”Persoanele care pot oferi detalii despre persoana căutată, sunt rugate sa apeleze numarul unic de urgenta 112 sau cea mai apropiata unitate de politie”, au mai transmis poliţiştii.
Bărbatul nu se află la prima tentativă. Acesta și-ar mai fi înjunghiat iubita în luna mai, dar a fost eliberat de procurorul de caz. În urma incidentului, fata a beneficiat de protecție, dar ulterior a decis să se întoarcă la iubitul care o rănise.
Cei doi locuiau împreună în casa în care fata a fost găsită fără viață.