Echipamente noi pentru Poliția de Frontieră
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat miercuri la un eveniment prilejuit de aducerea de echipamente noi pentru Poliția de Frontieră. Este vorba despre cinci mijloace de mobilitate terestră 4×4 echipate cu tehnologie de termoviziune pentru teren dificil. În plus, au fost aduse și 83 de autospeciale de patrulare. Alături de Predoiu au fost secretarul de stat, chestorul general de poliție Bogdan Despescu și inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestorul de poliție Cornel-Laurian Stoica.
Aceste autospeciale de supraveghere sunt destinate desfășurării misiunilor specifice de supraveghere în condiții off-road. Ele au fost concepute pentru a acționa eficient atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.
Fiecare dintre aceste vehicule urmează să fie distribuite câte una către fiecare inspectorat teritorial al Poliției de Frontieră, având ca scop efectuarea misiunilor specifice de patrulare în condiții meteo-climatice nefavorabile. Aceste acțiuni sunt menite să asigure un control mai eficient asupra fenomenului infracțional transfrontalier, inclusiv combaterea și prevenirea migrației ilegale, precum și contracararea traficului ilegal de produse accizabile.
Valoarea totală a autovehiculelor se cifrează la aproximativ 2,2 milioane de euro, TVA inclus, și acestea au fost achiziționate din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Fondul de Securitate Internă. Aceste vehicule vor completa întregul ansamblu de 144 de autovehicule echipate cu tehnologie de termoviziune aflate în dotarea instituției.
Autospeciale de patrulare în valoare de două milioane de euro
Cele 83 de autospeciale de patrulare constituie al doilea lot de astfel de autovehicule introdus în dotarea Poliției de Frontieră. Primul lot, compus din 32 de vehicule, a fost deja integrat în dotarea instituției începând cu începutul anului. Valoarea totală a celor două loturi se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, TVA inclus.
În ceea ce privește primul lot, achiziția a fost realizată din bugetul de stat. În timp ce al doilea lot, introdus recent în dotare, a fost contractat prin Fonduri europene nerambursabile. În cadrul Fondului pentru Azil, Migrație și Integrare, valoarea unei singure mașini este de aproximativ 18.000 de euro.
Cele 83 de autospeciale de patrulare reprezintă o extindere semnificativă a flotei auto existente a Poliției de Frontieră. Aceste vehicule moderne vor întări prezența polițiștilor de frontieră pe teren. Și vor consolida capacitatea de prevenire și contracarare a infracționalității transfrontaliere.
În efortul de a îmbunătăți gradul de dotare actual, achiziționarea de noi mijloace de mobilitate terestră este esențială pentru menținerea și creșterea capacității de reacție a efectivelor Poliției de Frontieră Române, precum și pentru desfășurarea eficientă a misiunilor de supraveghere a frontierelor, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor.