În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat joi un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, condus de șofer român, în vârstă de 41 de ani.

Potrivit informațiilor transmise de poliția de frontieră din Giurgiu, acesta transporta deşeuri din aluminiu, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din România.

Polițiștii de frontieră au cerut sprijin de la comisarii de mediu din Giurgiu

Polițiștii de frontieră au cerut sprijin de la comisarii de mediu din Giurgiu, în contextul în care existau suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 22.040 kilograme deșeuri din aluminiu.

„Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinește condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare”, a transmis Poliția de Frontieră.

Creșterea sancțiunilor a fost cea mai importantă modificare a Legii privind regimul deșeurilor

Potrivit consultanților de mediu, creșterea sancțiunilor pentru managementul deficitar al deșeurilor, atât pentru persoanele juridice, cât şi pentru cele fizice, a fost probabil cea mai importantă modificare adusă Legii privind regimul deșeurilor în acest an.

„Poate cea mai importantă modificare a legislaţiei de profil este cea care se referă la creşterea sancţiunilor pentru un management deficitar al deşeurilor, atât pentru persoanele juridice, cât şi pentru cele fizice.

Vorbim şi despre colectarea selectivă a anumitor fracţii de deşeuri, gratuită, de la populaţie, prin introducerea în lege a unor paragrafe referitoare la obligaţiile administraţiei locale de a asigura şi răspunde pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea şi eliminarea finală a deşeurilor periculoase provenite din gospodării cât şi a deşeurilor textile (începând cu 1 ianuarie 2025) alături de celelalte fracţii colectate deja separat.

Normele de transport ale deşeurilor au suferit şi ele modificări, transportatorii fiind obligaţi să înscripţioneze vehiculele cu litera D şi să urmeze rute bine stabilite atunci când introduc deşeuri pe teritoriul României”, a declarat Daniela Dobre, CEO Green Environment Support (GES).

Legislația a introdus noi obligații pentru administrațiile publice în ceea ce privește colectarea și reciclarea selectivă a deșeurilor, iar termenul de producător de deşeuri este înlocuit cu cel de generator de deşeuri.