Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat şi reţinut un cetăţean român care transporta ţigări de contrabandă în valoare de aproximativ 450.000 de lei şi au indisponibilizat în vederea confiscării două autoturisme cu care era transportată marfa.
Purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, Ilie Seriţan Poroch, a informat duminică despre faptul că în zona SPF Vicov, poliţiştii de frontieră suceveni în cooperare cu Inspectoratul Vamal din cadrul DRAOV Iaşi au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări, ocazie cu care au depistat în trafic două mijloace de transport în care se aflau trei persoane.
Şoferii nu au oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor de frontieră, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea autovehiculelor, folosindu-se semnalele acustice şi luminoase de avertizare, la scurt timp reuşindu-se blocarea maşinilor. Cele trei persoane au abandonat maşinile şi au fugit înspre localitatea Frătăuţi. În urma acţiunii poliţiştilor de frontieră a fost reţinut T. Viorel, de 30 de ani, din localitatea Vicov de Jos.
Deoarece în cele două autovehicule erau ţigări de contrabandă, s-a luat măsura conducerii persoanei şi a maşinilor la sediul SPF Vicov, unde în urma inventarierii a fost descoperită cantitatea de 74.950 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană şi din Republica Moldova.
Persoanei în cauză i s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 449.700 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni iar cele două autovehicule, în valoare de aproximativ 20.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul SPF Vicov.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Sursa: Agerpres