Poliţia de Frontieră va patrula cu şalupe făcute în Croaţia

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a semnat, la începutul lunii octombrie, un contract în valoare de aproape patru milioane de euro prin Facilitatea Schengen, cu firma croată Tehnomont, privind fabricarea a 20 de ambarcaţiuni de patrulare şi intervenţie destinate Poliţiei de Frontieră (PFR). Contractul se derulează în cadrul proiectului RO-FSCH 18: "Întărirea controlului la frontierele externe prin creşterea mobilităţii navale şi terestre", ce prevede modernizarea subsistemulu

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a semnat, la începutul lunii octombrie, un contract în valoare de aproape patru milioane de euro prin Facilitatea Schengen, cu firma croată Tehnomont, privind fabricarea a 20 de ambarcaţiuni de patrulare şi intervenţie destinate Poliţiei de Frontieră (PFR).

Contractul se derulează în cadrul proiectului RO-FSCH 18: „Întărirea controlului la frontierele externe prin creşterea mobilităţii navale şi terestre”, ce prevede modernizarea subsistemului de mobilitate navală şi terestră a PFR, pentru a asigura controlul şi supravegherea eficiente ale frontierelor, se arată, vineri, într-un răspuns al PFR la o solicitare a MEDIAFAX.

Valoarea totală a contractului este de 3,7 milioane de euro, iar durata acestuia este de 11 luni şi 25 de zile de la data semnării lui, anume 6 octombrie 2009. Fondurile au fost alocate prin Facilitatea Schengen, ce reprezintă un instrument temporar pentru sprijinirea Bulgariei şi a României în perioada dintre data aderării şi sfârşitul anului 2009, în vederea finanţării acţiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii, pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi pentru controlul frontierelor.

Cele 20 de ambarcaţiuni vor ajunge la inspectoratele poliţiilor de frontieră din Botoşani, Iaşi, Galaţi, Vaslui, Tulcea, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

Navele vor avea aproximativ 7 metri lungime şi 2,5 metri lăţime, vor putea transporta minimum şase persoane, inclusiv echipajul, vor atinge viteza maximă de 40 de kilometri la oră, iar autonomia vitezei de croazieră va fi de aproximativ patru ore, potrivit clauzelor din contract.

SURSA:Mediafax