"În intervalul 14-16 aprilie, conform Planului de măsuri pentru asigurarea liniștii și siguranței cetățenilor pentru perioada de Paști, aprobat de ministrul Carmen Dan, au fost la datorie peste 50.000 de angajați ai MAI, media zilnică fiind de 25.500 de polițiști. Efectivele MAI au acordat o atenție deosebită zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și celor aproximativ 18.000 de lăcașuri de cult, în cele mai multe dintre acestea având loc manifestări religioase de amploare, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri", a susținut Monica Dajbog.
La nivel național, au fost organizate peste 6.300 de patrule de ordine publică formate din polițiști și 1.466 din efective mixte de jandarmi și polițiști.
Potrivit purtătorului de cuvânt, în ultimele trei zile au fost prinși în flagrant 342 de autori de infracțiuni. De asemenea, polițiștii au constatat aproximativ 13.500 de contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de aproape 5 milioane de lei.
Efectivele de jandarmi au desfășurat misiuni de asigurare a ordinii publice la peste 730 de evenimente, dintre care 600 de manifestări religioase, 53 cultural-artistice și 60 sportive, a precizat Monica Dajbog.
Jandarmii montani din Păltiniș au intervenit pentru deblocarea unui autovehicul înzăpezit în care se aflau trei adulți și doi copii, iar cei de la postul de jandarmi de la Stâna de Vale au ajutat la deblocarea unui autoturism în care se aflau două persoane.
Purtătorul de cuvânt a precizat că, în urma verificărilor făcute de pompieri, în noaptea de Înviere nu s-a produs niciun incendiu la lăcașurile de cult.
Potrivit acesteia, în perioada menționată, 45 de persoane au fost salvate în urma intervenției structurilor pentru situații de urgență, iar 2.770 au fost asistate medical.
Cu sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație au fost transportate la unitățile spitalicești persoanele care aveau nevoie urgentă de asistență medicală de specialitate.
Polițiștii de la rutieră au constatat 344 de infracțiuni și 9.437 de contravenții, aplicând amenzi în valoare de aproximativ trei milioane de lei. Peste 80 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alcool și 4.173 pentru depășirea vitezei legale.
Aproximativ 130 de conducători auto au rămas fără permis pentru că au consumat băuturi alcoolice, iar 294 pentru că nu au respectat limitele de viteză.
Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, conducătorilor auto li se recomandă pentru drumul de întoarcere acasă să își adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo, întrucât în mare parte din țară se conduce în condiții de ploaie și vizibilitate redusă, iar în zona montană ninge.
Monica Dajbog a amintit că începând de luni se preconizează o nouă creștere a valorilor de tranzit în punctele importante de trecere a frontierei, de această dată pe sensul de ieșire din țară.
Pentru pregătirea drumului de întoarcere, li se recomandă cetățenilor să consulte aplicația online a Poliției de Frontieră, care prezintă în timp real media timpilor de așteptare în fiecare punct de trecere a frontierei.
Purtătorul de cuvânt a amintit că, începând cu data de 21 aprilie, la nivel național, va avea loc cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care formează sistemul de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență. De-a lungul celor patru zile, sirenele vor suna alternativ în Capitală și în județe între orele 10,00 și 15,00.
sursa: Agerpres