Poliția, în control. Se confiscă mașinile în România. Mulți proprietari nu știu că au făcut ceva greșit

confiscare masini

SURSA FOTO: colaj Dreamstime/Capital

Poliția de Frontieră a anunțat o creștere semnificativă a vehiculelor suspectate de furt în primele 9 luni ale anului, cu 46% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. În majoritatea cazurilor, șoferii au fost identificați drept „cumpărători de bună-credință”.

Poliția de Frontieră: creștere de 46% a numărului de vehicule suspectate de furt

Duminică după-amiază, Poliția de Frontieră a raportat o creștere alarmantă de 46% a numărului de vehicule suspectate de furt în primele 9 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Peste 250 de vehicule au fost interceptate în punctele de trecere a frontierei, marcând o intensificare a acestei activități ilicite.

„În primele nouă luni din anul 2024, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 251 autovehicule aflate în atenţia autorităţilor: 204 autoturisme, 15 camioane, 21 microbuze, 5 remorci, 5 motociclete şi 1 autocar.

Numărul mijloacelor de transport  semnalate ca suspecte a fi furate este în creştere cu 46% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (172 autovehicule)”, a transmis, duminică, Poliţia de Frontieră.

Conform sursei citate, cele mai multe vehicule suspectate de furt au fost depistate la frontiera cu Ungaria, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea din județul Satu Mare și la Borș, județul Bihor.

Situații semnificative au fost raportate și la frontiera cu Bulgaria, în punctele de trecere Giurgiu și Calafat, precum și la granița cu Republica Moldova, unde Punctul de Frontieră Albița din județul Vaslui a înregistrat cel mai mare număr de astfel de cazuri. Persoanele implicate provin în principal din Bulgaria, Croația, Germania, Grecia și Italia.

„În urma analizei, s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule căutate de autorităţi sunt România, Germania, Italia, Marea Britanie, Franta, Belgia şi Spania, iar cele mai multe maşini depistate sunt din categoria autoturismelor de lux şi din clasa de mijloc.

În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzelor”, a mai transmis sursa citată.

SURSA FOTO: Facebook, Poliția de Frontieră

Majoritatea șoferilor erau „cumpărători de bună credință”

Potrivit polițiștilor de frontieră, în majoritatea cazurilor, șoferii vehiculelor au susținut, în timpul verificărilor, că nu știau că autoturismele erau vizate de autorități, declarând că erau doar „cumpărători de bună credință”.

„Totodată, parte dintre aceştia au motivat că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor.

Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră”, a transmis Poliția de Frontieră.

Printre cele mai recente cazuri se numără două vehicule de lux, evaluate la aproximativ 360.000 de euro împreună, care au fost descoperite de polițiștii de frontieră români în Portul Constanța.

Vehiculele au fost depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud, în incinta unui operator portuar.

Prima mașină, înmatriculată în Suedia, a fost identificată pe 10 octombrie, fiind condusă de un cetățean georgian de 50 de ani. Cea de-a doua mașină, descoperită pe 17 septembrie, era înmatriculată în Germania, iar șoferul, un cetățean ucrainean în vârstă de 26 de ani, se afla la volan.

Ambele autoturisme au fost confiscate și sunt reținute la sediul instituției pentru continuarea investigațiilor.