Imobilizarea unui vehicul reprezintă o măsură preventivă și coercitivă
Imobilizarea unui vehicul reprezintă o măsură preventivă și coercitivă dispusă de poliția rutieră pentru a elimina un pericol imediat sau pentru a asigura desfășurarea în siguranță a traficului rutier.
Potrivit articolului 117 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, această măsură constă în scoaterea vehiculului „în afara părţii carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, şi punerea lui în imposibilitate de mişcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare”, scrie legalbadger.org.
În ceea ce privește competența de a dispune această măsură, Codul rutier prevede că polițistul rutier poate dispune imobilizarea unui vehicul doar în cazurile expres prevăzute de art. 117 din O.U.G. antemenționată. Pentru oprirea forțată sau imobilizarea vehiculului, se pot utiliza dispozitive tehnice sau mijloace de blocare proprii, conform art. 117 alin. (3) din Codul rutier. În situația în care nu există mijloace proprii, măsura imobilizării se aplică de administrația publică locală sau de administratorul drumului public.
Când se dispune imobilizarea unui vehicul
Există mai multe situații în care se impune imobilizarea unui vehicul:
- Vehiculul nu este înmatriculat sau înregistrat, ori numărul de înmatriculare este fals sau lipsește complet.
- Defecțiuni tehnice grave care pun în pericol siguranța rutieră, mai ales în ceea ce privește sistemul de frânare sau mecanismul de direcție.
- Deteriorarea drumului public sau afectarea mediului, în special atunci când vehiculul transportă substanțe periculoase sau circulă cu mase și gabarite care depășesc limitele legale.
Suspectarea vehiculului de implicare într-o faptă penală (de exemplu, furt sau utilizarea sa într-un context infracțional), conform art. 117 alin. (1) lit. d). - Șoferul este depistat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și nu există o altă persoană aptă să preia conducerea vehiculului. De asemenea, se dispune imobilizarea dacă șoferul refuză testarea pentru alcool sau substanțe psihoactive.
Nerespectarea timpilor de conducere și odihnă, mai ales în cazul conducătorilor auto profesioniști, pentru a preveni riscurile generate de oboseala la volan.
În plus, potrivit alin. (2) al art. 117, imobilizarea poate fi dispusă și atunci când conducătorul auto sau unul dintre pasagerii vehiculului este suspectat de săvârșirea unei infracțiuni sau este dat în urmărire.
Revocarea măsurii de imobilizare se reglementează în funcție de motivul aplicării
Revocarea măsurii de imobilizare se reglementează diferit, în funcție de motivul aplicării acesteia. Astfel, în cazurile de vehicule neînmatriculate, cu număr fals sau implicate într-o faptă penală, doar autoritățile judiciare competente pot decide încetarea imobilizării.
În alte situații, cum ar fi depășirea gabaritului sau transportul de mărfuri periculoase, măsura se revocă după eliminarea stării de pericol. De asemenea, în cazul șoferilor sub influența alcoolului sau drogurilor, sau care refuză testarea, imobilizarea se ridică după 24 de ore. În ceea ce privește timpii de odihnă, revocarea se face după respectarea perioadei legale de repaus.
Imobilizarea unui vehicul este astfel o măsură strict reglementată, aplicată doar în cazuri expres prevăzute de Codul rutier, având rolul de a proteja siguranța rutieră și de a asigura respectarea normelor de circulație și a ordinii publice.
