La acest sfârşit de săptămână, sub coordonarea Direcţiei Rutiere, cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR, la nivel naţional, sunt monitorizate cu prioritate sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic. În perioada 13-15 iunie, poliţiştii utilizează peste 400 de aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în 'cascadă'.
Vineri au fost prezenţi în stradă 1.090 de poliţişti de la rutieră şi 250 de poliţişti de ordine publică, fiind utilizate 444 de aparate radar.
Poliţia le recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.
Vineri au fost constatate 81 de infracţiuni, dintre care 69 la regimul circulaţiei şi au fost aplicate 7.055 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.204.253 de lei.
Dintre sancţiunile aplicate, 4.070 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 88 pentru depăşiri neregulamentare, 34 pentru consum de alcool şi 2.814 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 338 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 99 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 88 pentru depăşiri neregulamentare, 34 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi 117 pentru alte abateri de circulaţie.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au retras 161 de certificate de înmatriculare.