Poliția Română informează că, în primele 11 luni ale acestui an, instituția a emis 11.891 de ordine de protecţie provizorii şi au intervenit în 81.397 de cazuri de violenţă domestică.
În primele 11 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 11.891 de ordine de protecţie provizorii, dintre care 4.718 au fost transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată. În aceeaşi perioadă, Poliția Română intervenit în 81.397 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 38.147 în mediul urban şi 43.250 în mediul rural, a informat instituţia într-un comunicat de presă.
Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe”
În România, în primele 11 luni ale 2022, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 13,4%, faţă de aceeași perioadă a anului trecut, de la 44.522 la 50.531 de fapte, a nuanțat Poliţia Română.
De asemenea, s-au înregistrat creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2021, pentru loviri sau alte violenţe (de la 27.029 la 31.310 fapte), vătămare corporală (de la 13 la 15 fapte) şi ameninţare (de la 4.836 la 6.058 de fapte). În același timp, au fost înregistrate scăderi ale infracţiunilor de tentativa de omor (de la 53 la 50 de fapte) şi rele tratamente aplicate minorului (de la 441 la 396 de fapte).
Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” – 63% (31.310 fapte), ,,ameninţarea” – 12% (6.058 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (5.148 de fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie” – 6% (3.144 de fapte) şi „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului” – 4% (1.798 de fapte). Împreună acestea reprezintă 95% din total.
Au fost sesizate 3.144 de infracţiuni, cu 20,6% mai multe faţă de perioada similară a anului 2021
După locul comiterii, 26.134 de infracţiuni au fost comise în mediul urban, iar 24.397 în mediul rural. În același timp, 40.518 la domiciliu şi 10.013 în spaţiul public.
În primele 11 luni ale anului 2022, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (51.193), cât şi a victimelor acestora (52.921). Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 8.733 sunt bărbaţi, 35.881 sunt femei, iar 8.307 sunt minori. Totodată, instanţele judecătoreşti au emis 10.193 de ordine de protecţie, 4.718 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii. În același timp, 9.179 de ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 772 la solicitarea procurorului şi 242 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens, a informat Poliția Română.
În ceea ce privește nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 3.144 de infracţiuni, cu 20,6% mai multe faţă de perioada similară a anului 2021, dintre care 1.991 în mediul urban şi 1.153 în mediul rural. În România, au fost emise 11.891 de ordine de protecţie provizorii, 4.718 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie. Din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise, un număr de 10.590 au fost confirmate de unităţile de parchet (89,1%).