Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Infracțiuni pentru zădărnicia combaterii bolilor
Au fost constatate, vineri, 3 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, 69 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea