Fraudele cu suport tehnic fals sunt infracțiuni cibernetice prin care persoane ce pretind că oferă suport tehnic în numele unei companii furnizor de tehnologie (de exemplu, Microsoft) escrochează persoane care utilizează dispozitive de tip computer, laptop etc.
Victimele sunt abordate din senin sub pretextul nevoii urgente de reparare a unei false probleme tehnice identificate la dispozitivul folosit. Impostorii operează prin rețele globale de call-center și intermediari și folosesc modalități de abordare diverse: apeluri pe telefon (de regulă fix), pop-up-uri, e-mail, social media și online chat.
Cu ocazia Safer Internet Day, Microsoft, Poliția Română și Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) au susținut un eveniment dedicat prevenirii și combaterii înșelăciunilor cu suport tehnic fals, sfătuind consumatorii români cum să evite asemenea fraude, arat[ un comunicat.
Conform unui studiu publicat de Microsoft în septembrie 2018, la nivel mondial, 63% dintre consumatorii de tehnologie au fost vizați de o astfel de acțiune frauduloasă, 1 din 5 persoane au continuat interacțiunea după contactul inițial, iar 1 persoană din 10 a suferit și pagube materiale, în mod direct sau indirect. Cei mai expuși la a suferi pierderi au fost cei din generația Millennials (24-37 ani). Lunar, Microsoft primește 11.000 de sesizări privind fraude cu suport tehnic fals venind din toată lumea.
În România a fost semnalat un număr limitat de astfel de cazuri. În majoritatea situațiilor, persoanele vizate de agresorii cibernetici au fost contactate pe telefonul fix. Victimele sunt cel mai adesea persoane în vârstă, susceptibile să pice în plasa scenariilor mincinoase. Cei care sună sunt vorbitori de engleză și folosesc în conversație fapte concrete pentru a-și construi un profilul cât mai credibil. Dintre cazurile raportate la noi în țară, Poliția Română apreciază că un procent de 10% au implicat pierderi financiare.
Campaniile și evenimentele de informare/conștientizare sunt principalul mijloc prin care pot fi preîntâmpinate escrocheriile cibernetice. În același timp, pentru a-și proteja consumatorii de aceste atacuri, Microsoft alocă resurse specializate pentru dezvoltarea de instrumente și tehnologii de identificare și blocare a site-urilor frauduloase. În cazul în care deja s-a produs evenimentul, victimele trebuie să sesizeze în cel mai scurt timp organele specializate abilitate, care dedică și în acest sector resurse pentru cercetarea faptelor și tragerea la răspundere, la nivel național și internațional.
„Campaniile de tip scam în România au luat amploare în ultimii ani, iar acest fenomen este sesizabil prin numărul ridicat de notificări pe care CERT-RO le primește pe principalele canale de comunicare. Pentru a contracara acest fenomen, este necesară o cooperare strânsă și eficientă pe partea de conștientizare, între mediul public și cel privat. Prin urmare, întrunirea de azi poate fi un model de urmat pe viitor. Cu acest prilej, ținem să mulțumim partenerilor de la Microsoft și de la Poliția Română pentru deschiderea de care au dat dovadă”, spune Cătălin Aramă, director general CERT-RO.
În strategia de combatere a acestor situații de înșelăciune cu suport tehnic fals, prevenția ocupă un loc esențial.
„Deși nu se înregistrează multe cazuri în România, Microsoft este o companie extrem de preocupată de siguranța utilizatorilor produselor sale, ca și de stabilirea și menținerea unei relații de încredere cu aceștia. Din acest motiv, în parteneriat cu CERT-RO si Poliția Română, vrem să informăm utilizatorii cu privire la acest tip de înșelăciuni, pentru a evita ca aceștia să cadă victime unor persoane care se prezintă în mod fals ca reprezentanți Microsoft”, afirmă Magda Popescu, avocat Microsoft Corporation, Digital Crimes Unit.
Prevenirea criminalității este una dintre atribuțiile Poliției Române.
„Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității este permanent preocupat, ca prin activitățile desfasurate, să ofere cetațenilor soluții la problemele cu care se pot confrunta. Activitatea de astăzi este un model de bune practici, în domeniul cooperării interinstituționale. Chiar dacă în România nu avem o cazuistică alarmantă, împreună cu partenerii noștri, Microsoft și CERT-RO, dorim să informăm cetățenii că astfel de infracțiuni se pot produce, dar, prin conștientizarea pericolelor, putem preveni să devenim victime”, precizează comisar-şef de poliţie Ramona Dabija, director Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.
Câteva sfaturi pentru utilizatorii de tehnologie, pentru a se feri de astfel de înșelăciuni cu suport tehnic fals:
1) Fiți atenți la orice mesaj de tipul pop-up nesolicitat care apare pe dispozitivul dvs., folosind brandul Microsoft, și care vă avertizează asupra unei posibile probleme tehnice. Ignorați mesajul și cerințele afișate.
2) Microsoft nu va încerca niciodată în mod proactiv să vă contacteze pentru a vă oferi suport tehnic nesolicitat. Orice tip de comunicare cu Microsoft trebuie sa fie inițiat de dvs.
3) Evitați acordarea accesului la calculatorul dvs. unei terțe părți. Faceți acest lucru doar dacă sunteți sigur de faptul că persoana este un reprezentant legitim al unei echipe de asistență tehnică al cărei client sunteți deja.
4) Dacă nu sunteți sigur de faptul că Microsoft încearcă într-adevăr să vă contacteze printr-un apel telefonic, închideți și contactați dvs. Microsoft la adresa Microsoft Answers Desk www.support.microsoft.com.
5) Dacă credeți că ați fost vizat(ă) de o încercare de înșelăciune cu suport tehnic fals, vă rugăm să o raportați la https://www.microsoft.com/en-us/concern/scam, să contactați Poliția la cybercrime@politiaromana.ro și să informați CERT-RO la alerts@cert.ro.