Poliţiştii au aplicat, în ultimele trei zile, 11.448 de amenzi (9.280 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi peste 1.100 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică) în valoare totală de peste 2,196 milioane lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 940.000 lei, în urma unor acţiuni de prevenire a faptelor antisociale şi de menţinere a climatului de ordine şi siguranţă publică.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în perioada 17-19 ianuarie au fost sancţionaţi aproape 9.300 de conducători auto, reţinute 403 permise de conducere şi retrase 171 de certificate de înmatriculare. Un număr de 94 de amenzi au fost aplicate şoferilor depistaţi că au condus sub influenţa alcoolului şi 4.135 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
În cele trei zile, poliţiştii au depistat 501 infracţiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi la legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Dintre acestea, 296 au fost constatate în flagrant delict. 46 dintre cei depistaţi au fost reţinuţi şi 20 arestaţi. De asemenea, nouă persoane urmărite au fost depistate, patru autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite, iar nouă arme (5 letale şi 4 neletale) au fost ridicate pentru cercetări.AGERPRES