Astfel, structurile Inspectoratului General al Poliției Române și ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române nu asigură caracterul permanent al serviciului polițienesc prin planificarea pe durata celor 24 de ore a polițiștilor din cadrul diferitelor specialități, respectiv: ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme și muniții, combaterea criminalității organizate, operațiuni speciale, criminalistică și acțiuni speciale.
În momentul de față, la nivelul structurilor subordonate celor două arme, Poliție și Poliție de Frontieră, există sute de situații în care programul de lucru al polițiștilor nu acoperă cele 24 de ore iar serviciul polițienesc se asigură prin chemări de la domiciliu a polițiștilor aflați în timpul de refacere a capacității de muncă.
Mai mult, din perspectiva modului de asigurare a unui serviciu polițienesc de calitate, cetățenii au de suferit ca urmare a efectelor determinate de chemările de la domiciliu a polițiștilor, din următoarele considerente:
– timpul de așteptare de la momentul sesizării și până la sosirea polițiștilor chemați de la domiciliu este foarte mare;
– eficiența acțiunilor polițiștilor este afectată de oboseala acută acumulată de polițiștii cărora li se întrerupe timpul de refacere a capacității de muncă prin chemarea lor de la domiciliu, după ce în prealabil aceștia au prestat muncă 8 ore, 12 ore sau chiar 24 de ore;
– lipsa de eficiență în prinderea autorilor de infracțiuni care scapă din cauza faptului că intervenția nu se realizează imediat după comiterea faptei, ci doar după un process destul de îndelungat reprezentat de contactarea polițistului aflat la domiciliu prin intermediul telefonului mobil personal, deplasarea acestuia la sediu pentru a se dota corespunzător, respectiv deplasarea de la sediu la locul propriu zis;
– intervenția întârziată a structurilor de acțiuni speciale în cele 8 județe unde acestea își încetează activitatea în zilele lucrătoare la ora 22:00 și unde intervin de acasă, doar în situația unor conflicte de amploare sau a unor situații care nu pot fi gestionate de polițiștii de la structurile de ordine publică;
– circulația pe drumurile publice este pusă în pericol prin lipsa polițiștilor rutieri după ora 22:00, care să acționeze pe drumuri naționale și europene, mai ales din perspective faptului că majoritatea infracțiunilor se realizează prin deplasarea pe rețeaua de drumuri naționale și europene (transport ilegal de lemne, contrabandă cu țigarete și alcool, trafic de droguri, migrație clandestină etc)
“Vă rugăm să convocați în regim de urgență Consiliul pentru a analiza și propune măsuri urgente pentru ca, atât integritatea polițiștilor să fie protejată , cât și siguranța cetățeanului să fie restabilită în raport cu prevederile legale incidente.”, se arată în document.