Economia romaneasca se apropie, intr-o apatie nefireasca, de cele doua aisberguri ale datoriei externe care o asteapta in lunile mai si iunie 1999. In luna mai, este scadent la plata un serviciu al datoriei externe de 539,5 milioane USD, iar in luna iunie – de 347,3 milioane USD.
Nu este insa evidenta o preocupare reala de a restabili echilibrul balantei comerciale nici din partea Bancii Nationale a Romaniei, nici a ministerelor economice care asigura fondul de marfuri pentru export si administreaza politicile comerciale ale statului.
Si in luna ianuarie 1999, gradul de acoperire a importurilor de catre exporturi, in termeni FOB/FOB, a coborat sub linia de echilibru cu 16,3%, iar in termeni FOB/CIF, cu 22,8%. Economistii au avertizat ca un deficit al balantei comerciale de peste 20% din valoarea exporturilor declanseaza, pe pietele internationale, un semnal de alarma privind capacitatea respectivei tari de a returna creditele primite.
Si cum ar putea sa functioneze in Romania o lege privind comenzile de stat care sa fie incredintate producatorilor autohtoni, atat timp cat parlamentarii doneaza parcul de masini Dacia pentru a putea sa-si procure masini din import? Jumatate din deficitul balantei comerciale din 1998 este constituit din importul de automobile, aparate si echipamente electronice si electrotehnice. Intreprinderile de echipamente electronice romanesti dispar de la o zi la alta, in timp ce Romania importa produse de asamblare, de o calitate indoielnica, din Extremul Orient.
Nu pot fi montate aceleasi componente si in tara noastra? Firme ca Arctic, Electroaparataj, NEI produc bunuri electrocasnice superioare calitativ unor importuri dubioase, sustinute prin publicitate agresiva. Dar asta ar trebui sa fie o parte a unei politici industriale, care, de altfel, este sublima, dar lipseste cu desavarsire.
Desi, in ianuarie 1999, indicii productiei in industria prelucratoare au scazut sub 70% fata de 1995, totusi ponderea importului de combustibili in volumul total al importurilor a crescut la aproape 20%; in 1998, ponderea medie a combustibililor in importuri a fost de 12%.
In fapt, gradul scazut de utilizare a capacitatilor de productie, cu mentinerea aproape constanta a consumurilor energetice, duce la scaderea competitivitatii produselor romanesti, prin cresterea costurilor de energie pe produs.
Ponderea mare pe care o detin inca, in exporturi, marile intreprinderi de stat constituie un factor agravant, intrucat acestea au consumuri energetice (tehnologii) de doua-trei ori mai mari decat producatorii din Vest, si de aici lipsa de competitivitate pe pietele externe.
O alta pozitie greu de explicat in structura importurilor romanesti o constituie produsele agricole.
Romania, din punct de vedere pedoclimatic, este considerata o tara in care poate creste o gama extrem de larga de plante de cultura, cu exceptia celor exotice (citrice, banane etc.).
Privit sub acest aspect, importul in valoare de circa 800 milioane USD, in 1998, de produse vegetale, produse alimentare, bauturi si tutun pare un lux de nesuportat in actuala situatie economica a tarii.
Si in acest caz este vorba de fermitatea cu care este aplicata o politica agricola nationala, care sa salvgardeze interesele producatorilor autohtoni.
In conditiile in care stocurile la producatorii de uleiuri comestibile, branzeturi, carne de porc cresc de la o zi la alta, invadarea pietei interne cu produse din tarile CEFTA si UE se petrece fara a fi stavilita de masurile de protectie anuntate de Ministerul Agriculturii.
Uniunea Europeana si alti parteneri strategici nu au nici o jena sa restrictioneze accesul pe pietele vest-europene a produselor romanesti, prin politica agricola comuna sau prin masuri antidumping la exportul de otel, pe piata SUA, in timp ce ministrii nostri, aflati permanent in stadiul de instruire asupra a ceea ce ar trebui sa faca, amana sa ia o pozitie transanta pentru protejarea pietei interne. Poate ca adoptarea legii raspunderii ministeriale i-ar face sa gandeasca mai repede.
Desi insusi ministrul agriculturii, Ioan Muresan, constata ca „balanta comerciala romano-ungara este puternic dezechilibrata in defavoarea Romaniei, care importa de zece ori mai multe produse agroalimentare din Ungaria”, pana in prezent, taxele vamale anuntate, de 35-40% la carnea de pasare, nu au aparut, si nici primele de export.
Comozii nostri demnitari trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca negocierea politicilor comerciale, inclusiv cu UE si CEFTA, nu poate fi decat o preocupare continua de acordare reciproca de facilitati sau impunere de restrictii.
Daca America sau Japonia nu s-au sfiit sa ridice la rang de politica nationala „buy American”, de ce Romania (BNR) nu ar putea sa opreasca hemoragia valutara pentru achizitia din exterior de produse aflate in exces in tara (produse de brutarie, vinuri, zahar, ulei s.a.m.d.)?