Acum câteva săptămâni, când am participat la Conferința de Securitate de la Munchen, am asistat la sosirea Directorului Biroului Comisiei Centrale a Afacerilor Externe a Chinei, Wang Yi.

Pompa și atenția care i-au fost acordate lui Wang au fost bătătoare la ochi, tot așa cum a fost și spațiul acordat în presă discursului ținut de el acolo, care a reiterat deja familiarele idei principale ale Beijingului despre abordarea Chinei menită a „face lumea un loc mai sigur”.

Atât discursul respectiv cât și o masă rotundă ulterioară au clarificat că Wang venise acolo pentru a învrăjbi SUA cu UE – pentru a ataca America și a curta Europa. Iar multe dintre discuțiile care au urmat pe holurile sălii de conferință au evidențiat faptul că, după trei decenii de aprofundare a relațiilor economice, China e în foarte mare măsură o „putere în Europa”, în ciuda depărtării ei geografice, scrie Politico. 

Prin investițiile lui, prin accesul pe care îl deține la toate palierele societăților europene și, drept urmare, prin influența tot mai mare pe care o exercită asupra elitelor antreprenoriale și instituționale ale continentului, Beijingul e bine poziționat pentru a-și extinde considerabil rolul în politica europeană. Iar deciziile pe care Europa trebuie să le ia acum în privința viitoarelor ei relații cu China vor determina în mare măsură forma pe care o vor lua relațiile transatlantice în deceniul următor.

Pe măsură ce Beijingul constată că accesul său la tehnologia Americii și la cercetarea și dezvoltarea (R&D) ei devine tot mai restricționat, accesul lui la corporațiile europene și la baza de R&D a continentului va deveni cu atât mai important. Concomitent, dependența Europei – și mai cu seamă a Germaniei – de sub-componentele chinezești și de accesul la piața Chinei a crescut până la punctul în care Beijingul deține pârghii de influență extrem de puternice asupra guvernelor europene.

China e un aliat apropiat al Rusiei și reprezintă deja o forță în Europa

Merită de asemenea menționat că, chiar înainte ca pandemia să lovească cu întreaga ei forță, totalul investițiilor străine directe (FDI) ale UE în China se situa la peste 140 de miliarde de euro, în vreme ce ale Chinei în UE se situau la aproximativ 120 de miliarde. Și, în ciuda declinului investițiilor UE în China în cursul pandemiei, în 2022 a avut loc o răsturnare dramatică a acestei tendințe, cu investițiile UE în țară crescând cu un uluitor 92,2% de la an la an – iar cele ale Germaniei, în special, crescând cu 52,9% – conform datelor recente. Cu toate că investițiile UE sunt relativ modeste, dat fiind gabaritul economiei chineze, ele sunt direcționate spre lanțuri de aprovizionare vitale pentru industria europeană și e probabil să crească exponențial în următorii ani.

Similar, investițiile chineze în Europa sunt direcționate cu prioritate spre o gamă largă de elemente vitale ale infrastructurii – în special porturi, aeroporturi, companii de electricitate, ferme solare și eoliene, precum și firme de telecomunicații. În anumite domenii, China a fost în măsură să cumpere unele dintre cele mai inovatoare companii europene – de pildă KUKA Robotics din Germania, un furnizor de vârf de sisteme inteligente pentru uzine.

În consecință, importanța tot mai mare pe care o are China în calitate de partener de afaceri al Europei va influența deciziile politice din întreaga UE în următoarele două sau trei decenii, fapt care va așeza probabil prioritățile Europei pe o traiectorie de coliziune cu obiectivele strategice ale SUA, care se vor concentra pe confruntarea cu China în domeniile economic, militar și, din ce în ce mai mult, ideologic.

În prezent antreprenorii și analiștii europeni afirmă că în accepțiunea lor piața chineză este indispensabilă pentru persistența succesului economic al Europei în viitorul previzibil. Lideri ai mediului de afaceri argumentează că piața chineză e cea mai mare din lume, cu 1,4 miliarde de potențiali clienți, și subliniază că sectorul foarte dezvoltat de producție al Chinei este crucial pentru propriile lor rețele de lanțuri de aprovizionare. Ei mai argumentează și că poziția geografică a Chinei e avantajoasă, apropiată de piețele în curs de afirmare din Asia și de rute maritime cruciale.

În termeni generali, analiștii europeni văd China drept cea mai mare economie a lumii din perspectiva parității puterii de cumpărare, mulțumită deceniilor de creștere explozivă. Explicația lor e că prețul muncii rămâne relativ redus acolo și, cel mai important, că sectoarele producătoare cu valoare adăugată mare din China și Europa sunt complementare, dar și că potențialul de consum al pieței chineze e vital pentru creșterea exporturilor europene. Acest ultim aspect e mereu evidențiat în Germania, unde exporturile reprezintă aproape 40% din PIB.

Așadar, dacă dincolo de baltă, la Washington, dezbaterea se concentrează acum mai ales pe războiul din Ucraina, și tot mai mult pe cât de departe ar trebui să meargă SUA cu ajutorul lor pentru Ucraina împotriva Rusiei, există voci care argumentează că sprijinul nostru pentru război ne distrage de la adversarul real: China. Totuși, ce lipsește din această discuție e faptul că nu se poate pune problema să acorzi prioritate fie Rusiei, fie Chinei, dat fiind că China e un aliat apropiat al Rusiei și reprezintă deja o forță în Europa.

Ce se întâmplă acum în Europa – nu numai în privința deznodământului războiului, ci și a modului în care europenii își vor defini relațiile viitoare cu China – va determina forma relațiilor dintre America și aliații ei esențiali din Europa. De asemenea, deciziile pe care le va lua Europa referitor la politica ei față de China vor influența mult rezultatul competiției dintre SUA și China și în alte regiuni ale globului.