Capitalul social subscris de firmele cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primul semestru din 2019, cu 75,3% faţă de perioada ianuarie – iunie 2018, până la suma totală de 8,64 milioane dolari, arată datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
În plus, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în aceeași perioadă, cu 0,05%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 2.857 de unităţi, conform sursei citate.
Astfel, în intervalul 1991 – 2018, au fost înfiinţate 221.334 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 63,117 miliarde de dolari.
La 31 iunie 2019, în România se înregistrau 224.191 de firme cu capital străin, dintre care cele mai multe, respectiv 48.112, cu capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,912 miliarde de dolari, în 5.326 firme.