Nu am încredere în oamenii de publicitate care „se lipesc“ de partidele politice în campaniile electorale. Când îl întrebi pe un publicitar (fie copywriter sau şef de agenţie) „de ce te-ai băgat“, constaţi cum se crispează, de parcă îl strâng dintr-o dată pantofii. De cele mai multe ori, te expediază cu arogantul „no comment“ sau apelează la strategia ieftină de a-ţi câştiga prietenia (şi complicitatea), explicându-ţi pe un ton savant că „partidele au nevoie de ajutorul experţilor în comunicare“. După ce îţi face „capul mare“ cu exemple de la americani sau cu reţele internaţionale care „s-au băgat“ în construcţia „stângii europene“, îţi promite că după ce se va termina campania, îţi va povesti totul. În fond, omul de publicitate pune şi el umărul la consolidarea democraţiei româneşti!
Gogoşi! Oamenii de publicitate români care „se bagă“ în aceste afaceri urmăresc să le iasă un ciubuc (nu strică nişte bani a căror provenienţă, din experienţa campaniilor de până acum, rămâne obscură) sau obţinerea unor recompense (personale sau pentru agenţie) în cazul în care, Doamne ajută!, partidul ajunge la putere. Recompensele constau, de obicei, în câştigarea de clienţi comerciali cu ajutorul „pilelor politice“, că doar ai noştri sunt la putere! În plus, e bine să ai nişte relaţii în politică, nu se ştie când ai nevoie de ajutorul unui senator.
În astfel de campanii politice, nu există nicio „provocare profesională“ pentru publicitari. Partidele noastre nu au doctrine şi poziţionări clare, aşa încât este o ipocrizie strigătoare la cer să spui că ai înţeles caracteristicile „produsului“, că te-ai identificat cu „brandul“ sau că suferi ca un câine pentru eşecurile lui în faţa electoratului. De aceea, publicitarii se feresc să vorbească despre legăturile cu clienţii lor politici sau vorbesc crispaţi, ca nişte oameni cu ştampila aplicată pe frunte: aha, te-ai dat cu PSD-ul!, aha, eşti omul lui Băsescu! Măcar dacă ar avea curajul s-o spună verde în faţă, da, am muncit pe brânci, dar le-am luat banii să-mi fac şi eu casă în Bragadiru!
În locul argumentelor ipocrite ale unor „experţi“ care lucrează cu vârful pensulei uscate în praful cărţilor de comunicare, prefer nişte activişti fanatici care beau bere la PET şi îşi înjură cu tandreţe şeful de partid care trebuie să pice din clipă în clipă, iar ei de-abia au pospăit cu bidineaua jumătate din faţada sediului de partid.
