S-a spus că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.
În jurul nostru se vede însă că secolul XXI e mai degrabă publicitar și electoral și mai nimic în rest. Marketingul și publicitatea sunt, în sine, activități firești, legitime și utile din punct de vedere social. Economia n-ar putea funcționa fără ca furnizorii de produse și servicii să se facă cunoscuți potențialilor clienți, astfel încât cererea să se întâlnească cu oferta. Piața liberă, bazată pe concurență și diversitate de oferte, are fundamentală nevoie de așa ceva. Dimpotrivă, bizară era existența marketingului și publicității în comunism, caracterizat de monopoluri și penurie. Probabil că rolul era pur propagandistic, de a da iluzia prosperității și a unei economii funcționale inexistente.
Din păcate, însă, inflația de publicitate pe care o constatăm astăzi în jur pare să aibă și ea ca rol întreținerea iluziei că trăim în capitalism și economie de piață. Iar ea merge în mână cu inflația politicului, de la cea discursiv-electorală la cea legislativă și de reglementare. Ambalajul câștigă tot mai mult teren în dauna conținutului. Legătura dintre cele două este mai simplă decât pare la prima vedere. Majoritatea sectoarelor-cheie ale economiei sunt oligopolizate de grupuri restrânse de mari companii. Nu s-a ajuns aici pe cale naturală. Concurența nu a fost nici pe departe eliminată doar prin performanțe mai bune în satisfacerea clientelei, ci în bună măsură prin norme obținute prin lobby de la state pentru impunerea de bariere de reglementare pe piețe, prin care competiția e subminată sau de-a dreptul anulată, iar concurenții, reali sau doar potențiali, reduși la tăcere. Astfel protejați, oligopoliștii rămân să-și împartă piețele liniștiți, cu oferte cvasiidentice, calitativ și ca preț.
Însă economia de piață trebuie simulată pentru mase. Și astfel se dezvoltă monstruos industria marketingului, publicității, ambalajelor, pentru a da consumatorilor iluzia diversității de opțiuni. Industrie ale cărei costuri sunt suportate în cele din urmă, bineînțeles, tot de către clienți.
La fel se întâmplă și în politică. Aparent, există multe partide și curente ideologice, de diferite nuanțe. Practic, însă, asupra chestiunilor esențiale, ce țin de conservarea și perpetuarea status-quo-ului, toate sunt tacit de acord, astfel încât diversitatea de opțiuni e mai degrabă iluzorie și ține doar de ambalajul discursiv, mai „europenist“ (eventual „globalist“) sau mai „naționalist“, mai „conservator“ sau mai „progresist“. Pe scurt, atât politicul, cât și marketingul, nu produc decât vorbe. Vorbele și mai ales propagarea lor nu rămân însă fără consecințe, ci presupun costuri, care se traduc în mărfuri mai scumpe și mai proaste pentru consumatori și cetățeni. De aici se vede că marketingul n-are niciun aport la diviziunea muncii și productivitate. Managementul e calat prost pe marketing, ceea ce vădește fragilitatea.
IONUȚ BĂLAN,
analist economic