Partidul de guvernământ a reuşit unica performanţă de a compromite ideologia de dreapta, spre care tinde clasa de mijloc.

Mituirea neruşinată a alegătorilor tinde să fie lucrul cel mai uşor de realizat în politică. De la congresul american în jos, aleşii neamurilor lumii nu par să ducă vreodată lipsă de idei pentru a toca banul public cu entuziasm şi ineficienţă, fără altă grijă decât următoarele alegeri. Iată însă că liberalii dâmboviţeni împing „regula“ până la extrem prin multiple iniţiative confuze şi grăbite care nu reuşesc altceva decât să ne arate cât de profundă este criza politică prin care trec.

Spre deosebire de cornuleţul cu lapte social-democrat, varianta hi-tech a memory stick-ului promis de liberali elevilor nu rezolvă niciuna dintre adevăratele probleme ale sistemului de învăţământ. În timp ce foamea ar putea dăuna capacităţii de concentrare, neştiinţa nu poate fi justificată prin lipsa de memorie portabilă la computer. Acest lucru este asemănător ideii de a creşte natalitatea oferind bani pentru trusou, când e nevoie de o bună infrastructură de maternităţi sau grădiniţe. În acelaşi registru, o birocraţie cu adevărat eficientă ar fi mult mai binevenită decât subvenţiile pentru achiziţia de tractoare sau frigidere.

Concomitent cu multitudinea de pomeni electorale, acelaşi guvern liberal eşuează în utilizarea eficace a unuia dintre motoarele creşterii economice a României în ultimii ani – piaţa imobiliară. Făcând dovada lipsei de înţelegere faţă de importanţa unor pieţe eficiente, guvernanţii lasă grămezi de date neagregate, făcând astfel imposibilă monitorizarea unei pieţe a cărei stabilitate e vitală pentru economie. Ca să nu mai vorbim de impozitele pe care lipsa de date le fac imposibil de încasat sau de justificat.

În prag de sezon electoral, cabinetul Tăriceanu are la activ câteva palide victorii la sfert – o cotă unică de impozitare a cărei eficacitate e ştirbită de restul de multe alte impozite – sau finalizarea tranzacţiei cu Ford, care naşte însă întrebări cu privire la celelalte privatizări care ar fi trebuit să fie terminate.

Liberalii nu pot spune că ideologia pe care ei pretind că o reprezintă nu le oferă spaţiu de manevră pentru stimularea economiei. Şi-ar fi putut stabili obiectivul de a clasa România în fruntea topurilor cu ţări în care e uşor să faci afaceri, în topurile competitivităţii, ale libertăţii economice. Ar fi putut accelera reabilitarea infrastructurii; lipsa unei reţele complete de autostrăzi din România, la aproape 20 de ani de la căderea comunismului, rămâne ruşinoasă. Toate aceste obiective implică reducerea sau eliminarea „slăninei“ birocratice din economie, ceea ce ar putea duce la crearea de locuri de muncă, la atragerea de investiţii. Din păcate, populismul de cartier, de care s-au molipsit prin apropierea de PSD, dar şi lipsa unor strategii coerente şi consistente i-au împins către măsura inutilă, dar cu ambiţii inovatoare, a „stick-ului electoral“.

La ora bilanţului, partidul de guvernământ a reuşit unica performanţă de a compromite ideologia de dreapta, spre care tinde clasa de mijloc de care România are nevoie. Şi a mai reuşit performanţa de a îneca zbaterile fireşti ale unei economii în dezvoltare prin lipsa unei strategii şi a unei viziuni pe termen lung. În lipsa unei astfel de gândiri, clasa politică a rămas captivă reflexului de politică de Neanderthal a pomenilor electorale de doi bani.

Capital – Editia nr. 17, data 30 aprilie 2008