Thomas Kemmerich, un politician german ce a fost ales premier al landului Turingia cu sprijinul formațiunii extremiste Alternativă pentru Germania (AfD) va primi 93.000 de euro pentru ziua petrecută în funcție, relatează BBC.
Pe fondul criticilor că a fost ales cu sprijinul formaţiunii extremiste AfD, acesta a decis să demisioneze.
„Demisia era inevitabilă. (…) Am analizat reacţiile la nivelul landului, în presă şi pe reţelele de socializare online”, a declarat Kemmerich.
Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut demisia și a declarat că alegerea sa în funcție este „de neiertat”, după cum informează Deutsche Welle.
O zi de muncă în funcție este considerată o lună în Turingia
Conform legii din Turingia, o zi petrecută în funcție este considerată o lună, astfel Thomas Kemmerich are dreptul la o indemnizație de tranziție timp de șase luni de zile după ce părăsește funcția. În primele trei luni aceasta va reprezenta suma întreagă pe care ar fi trebuit să o primească, adică 17.537 de euro pe lună, iar în următoarele trei luni doar jumătate.
Premierul din landul Turingia are un salariu de bază de 16.617 euro brut, plus o indemnizație de 766 de euro și pentru că este căsătorit, Thomas Kemmerich are dreptul la o indemnizație de familie de 153 de euro pe lună, ducând suma totală la 17.537 de euro.