Premierul Florin Cîţu a făcut, joi, un anunţ care va provoca nemulţumiri în Valea Jiului! Este vorba despre minerii care vor rămâne fără un loc de muncă în următorii ani.
9.000 de mineri vor fi daţi afară până în 2025, anunţă premierul
Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind alocările de sume pentru minerii din România ce vor fi afectaţi de politică de decarbonare impusă la nivelul Uniunii Europene, mineri ce lucrează acum în exploatări de cărbune sau de uraniu.
9.000 dintre aceştia urmează să fie disponibilizaţi, a anunţat, joi, premierul Florin Cîţu. Termenul până la care trebuie efectuate aceste disponibilizări este anul 2025.
Prim-ministrul a detaliat şi care sunt companiile afectate de aceste tăieri de posturi, relatează Gândul. Cei mai mulţi mineri vor fi disponibilizaţi de la Complexul Energetic Oltenia:
- 6.484 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia;
- peste 2.200 de mineri de la Complexul Energetic Hunedoara;
- 282 de mineri de la Compania Naţională a Uraniului.
Se închide Mina de uraniu de la Crucea, a confirmat şi ministrul Energiei, marţi
În urmă cu două zile, ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezent la “Ora Guvernului” în Parlament, a spus că mina de uraniu de la Crucea, singura activă din România, va fi închisă, pentru că nu mai există zăcământ. El a vorbit şi despre salariile compensatorii ce vor fi plătite minerilor.
“Referitor la Mina de la Crucea. Da, Mina de la Crucea va fi închisă pentru că nu mai există zăcământ acolo, dar evident că minerii de acolo vor lucra la închidere.
Pentru asta avem Ordonanţa 69 care intră joi în Guvern cu pachet social, un pachet social prin care plătim salarii compensatorii pentru cei care se disponibilizează şi le suportăm de la buget – pentru uraniu şi pentru Hunedoara – şi venituri de completare mergându-le vechimea în acelaşi timp, între 24 şi 48 de luni”, a declarat Virgil Popescu.
În schimb, în România se va redeschide o altă mină de uraniu, cea de la Tulgheş-Grinţieş, din judeţul Neamţ, a precizat Virgil Popescu. El a explicat că se vor construi reactoarele 3 şi 4 la Centrala de la Cernavodă şi este nevoie de un circuit integrat nuclear în România.
Sursă foto: Dreamstime