În ultimele trei zile, poliţiştii au intervenit la aproape 8.300 de solicitări venite din partea cetăţenilor şi au aplicat peste 22.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.600.000 de lei, a informat, luni, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin intermediul unui comunicat.
Aproape 10.000 de poliţişti acţionează suplimentar faţă de efectivul curent, pe durata minivacanţei de 1 Mai, a menţionat sursa citată.
Astfel, în ultimele trei zile, poliţiştii au intervenit la aproape 8.300 de solicitări venite din partea cetăţenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112, şi au efectuat circa 1.500 de acţiuni şi controale.
De asemenea, au fost surprinse în flagrant delict 341 de persoane, au fost depistate 28 de persoane urmărite în temeiul legii şi au fost depistate alte 75 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 22.259 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.600.000 de lei. Din totalul acestora, 2.958 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 644 la Legea 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar 1.756 au vizat încălcări ale altor acte normative.
Majoritatea, 16.901, au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 110 pentru consum de alcool la volan, 6.959 pentru conducere cu viteză excesivă şi 9.832 pentru alte abateri de la normele rutiere.
Totodată, au fost retrase 340 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 1.276 de permise de conducere, dintre care 120 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 424 pentru viteză excesivă şi 712 pentru alte abateri la regimul rutier.
Sursă: Agerpres