Opt șoferi de utilizaje grele au fost amendați cu aproape 35.000 de lei
Recent, opt conducători auto ai unor autovehicule de mare tonaj au fost sancţionaţi cu amenzi de aproximativ 35.000 de lei deoarece nu au respectat restricţiilor de circulaţie. Acţiunile poliţiştilor locali s-au derulat preponderent în zona de sud a Capitalei şi au vizat şoferii de utilaje grele, care au încercat să tranziteze Bucureștiul încălcând legislaţia rutieră în vigoare.
„Vineri, 14 octombrie, în decurs de două ore, poliţiştii locali din cadrul Serviciilor Circulaţie Rutieră, Control Transporturi şi Protecţia Mediului au depistat în trafic opt şoferi de utilaje grele care nu aveau autorizaţie de acces în zone în care circulaţia vehiculelor cu masă totală maxim autorizată de peste 5 tone este restricţionată. Conform H.C.G.M.B. 134/2004, conducătorii auto indisciplinaţi au fost sancţionaţi contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 34.700 de lei”, scrie într-un comunicat de presă emis de către Primăria Municipiului București (PMB).
PMB a impus noi reguli privind folosirea și staționarea trotinetelor electrice
Vă amintim că, recent, PMB a impus noi reguli privind folosirea și staționarea trotinetelor electrice în contextul în care, numai anul trecut, peste 300 de oameni au fost răniți de trotinete electrice, iar numărul acestor accidente este în creștere. Aceste accidente apar adesea din cauză că nu există piste speciale pentru trotinete electrice, iar oamenii care le folosesc merg cu viteză mare pe trotuar/alee, iar pe șosea nu respectă regulile de circulație.
De aceea, PMB le-a interzis persoanelor care folosesc trotinete electrice să mai circule cu ele pe aleile din parcuri sau prin grădinile publice. De acum încolo, românii vor putea merge cu trotineta electrică doar pe pistele pentru bicicliști. În cazul în care pe anumite trotuare nu există pistă pentru bicicliști, oamenii vor merge cu trotineta electrică pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 de km pe oră. ATENȚIE! Viteza permisă pentru trotinete electrice este de 25 de km pe oră.
„Apar limitări de viteză în anumite zone, acolo unde noi considerăm că este un risc ca o viteză mai mare să pună în perciol pietonii și alți participanți la traffic. Cea mai mare viteză este de 25 de kilometri la oră, aceste limitări au venit din partea societății civile, de 10 km, de 5 km, în funcție de zone și de intensitatea pietonilor”, a explicat Stelian Bujduveanu, vice-primarul Capitalei, relatează știrileprotv.ro.