Polițiștii fac prăpăd printre șoferi. Oamenii legii au aplicat peste 30.000 de amenzi și au verificat peste 65 de mii de autovehicule. Totul s-a întâmplat în doar 10 zile.
Polițiștii fac prăpăd printre șoferi. Alături de inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aceștia au verificat, în perioada 2 noiembrie – 13 decembrie, 66.432 de autovehicule şi au aplicat 30.763 de sancţiuni contravenţionale. Acțiunea este parte a uneiprogram desfășurat la nivel naţional pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane.
„Acţiunea a vizat verificarea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane şi a celor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Aproape 7.000 de poliţişti şi 764 de inspectori din cadrul ISCTR au făcut aceste controale.
Din totalul sancţiunilor aplicate, 572 au fost pentru nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi a perioadelor de odihnă (OG 37/2007), 340 pentru încălcările prevăzute de HG 69/2012, 135 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului şi 584 pentru defecţiuni la sistemul de iluminare/semnalizare.
„Alte 11.435 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (Legea nr. 55/2020)”, susține sursa citată. Totodată, în urma verificărilor, au fost reţinute 1.278 de permise de conducere şi 645 de certificate de înmatriculare, fiind dispuse 120 de imobilizări şi 27 de suspendări ale dreptului de utilizare a autovehiculului.
Sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier
Pe de altă parte, o nouă hotărâre guvernamentală a intrat în Monitorul Oficial. Aceasta prevede schimbări importante privind traficul rutier din România. Este vorba de proiectul de investiții „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație“. Proiectul arată că la nivelul UE, România ocupa în anul 2017 primul loc în ceea ce privește numărul de decese la un milion de locuitori, întrucât se înregistrau 98 de persoane decedate la un milion de locuitori, în contextul în care media UE era de 49 de persoane decedate.
În acest sens, la nivelul țării noastre a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 755/2016 privind aprobarea Strategiei naționale pentru siguranță rutieră pentru perioada 2016-2020 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia, prevederile acestora urmând a fi puse în aplicare de către instituțiile cu atribuții în domeniu și de către organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale.