Consilierul local Szabó József, director de cabinet al ministrului Cseke Attila, a cerut joia trecută Consiliului Local din Oradea să demareze un program de instruire a poliţiştilor locali în cel puţin o limbă străină, inclusiv maghiara.
Totodată, politicianul din UDMR a susținut că, în lipsa cunoştinţelor necesare, precum şi a marcajelor multilingve, poliţiştii locali ajung să îi amendeze pe vizitatorii străini.
Consilierul spune că poliţiştii locali ajung să îi amendeze pe vizitatorii străini
Szabó József a povestit, fără a nominaliza victima, că inclusiv unul dintre cei trei viceprimari ai oraşului ungar înfrăţit Debreţin, cel mai probabil Puskás István, a fost sancţionat la Oradea în urmă cu câteva luni, notează ebihoreanul.ro
Acesta şi-a lăsat maşina, pe durata unei conferinţe, în vecinătatea Colegiului Gojdu, fără să ştie că zona era închisă pentru lucrări. Astfel, a fost amendat.
Consilierul din Oradea a povestit şi că a fost de faţă luna trecută când un turist polonez, încercând să afle cum se plăteşte parcarea în zona centrală, nu a reuşit să se înţeleagă cu un poliţist local nici măcar în 5 limbi străine.
Kelemen Hunor a fost reconfirmat în funcția de președinte al UDMR
În altă ordine de idei, Kelemen Hunor a fost validat pentru cel de-al patrulea mandat de preşedinte al UDMR, în urma unui congres care a avut loc la Timișoara.
Din cei 835 de delegaţi prezenţi şi-au dat votul pentru realegerea lui Kelemen Hunor în funcţia de preşedinte 653 de delegaţi, şapte voturi au fost invalide iar restul nu au votat.
În cadrul programului cu care a câştigat noul mandat, Kelemen Hunor a comentat că mediul nostru social, politic şi economic este în continuă schimbare, iar maghiarii din Transilvania trebuie să găsească o cale în această lume aflată în schimbare şi unde nu este deja o cale, trebuie să construiască ei înşişi una, să aibă succes ca indivizi, comunitate, ca maghiari aici, pe pământul natal.
„Întotdeauna am spus că vrem să prosperăm pe pământul nostru natal ca şi comunitate maghiară, păstrând şi recreând identitatea noastră cu elementele sale, dar nu este suficient. (…) Trebuie să facem această ţară un loc în care merită să trăieşti.
Pe lângă cadrul instituţional, de păstrarea identităţii şi a siguranţei din punct de vedere legal, trebuie să îmbunătăţim condiţiile privind calitatea vieţii, a serviciilor publice, trebuie să formăm ţara astfel încât maghiarii să rămână aici, iar acest lucru depinde mai ales de noi. În acest demers este nevoie de toată lumea”, a spus liderul UDMR.