Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - SNPPC, afiliat CNS 'Cartel ALFA', organizează, marţi, între orele 9.30 - 14.00, în Piaţa Constituţiei (partea dinspre Ministerul de Finanţe), un miting de protest, informează un comunicat de presă al sindicaliştilor.
Protestul public vizează proiectul de lege privind măsurile de încadrare a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în bugetul aprobat pentru 2011. Documentul iniţiat de M.A.I. prevede, în esenţă, disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, potrivit sindicaliştilor.
Pentru acest an s-a hotărât şi anularea principalelor drepturi acordate, prin lege, personalului care este scos din Sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică. Protestul va avea loc odată cu votul final, din Camera Deputaţilor, a respectivului act normativ.
SURSA: Agerpres