Politistii se imbraca prost la preturi de luxr

raportul calitate - pret, noile echipamente ale politistilor starnesc o noua controversa: designul lasa mult de dorit, atat functional, cat mai cu seama estetic."Aurolaci", "repetenti", "agarici". Sunt doar cateva dintre epitetele utilizate in aceasta vara pentru a-i descrie pe politistii invesmantati in uniforme noi. Una dintre masurile de care conducerea Internelor era mai mult decat multumita s-a dovedit, la contactul cu publicul, ca fiind una dintre cele mai neinspirate decizii.Hotararea sch

raportul calitate – pret, noile echipamente ale politistilor starnesc o noua controversa: designul lasa mult de dorit, atat functional, cat mai cu seama estetic.
„Aurolaci”, „repetenti”, „agarici”. Sunt doar cateva dintre epitetele utilizate in aceasta vara pentru a-i descrie pe politistii invesmantati in uniforme noi. Una dintre masurile de care conducerea Internelor era mai mult decat multumita s-a dovedit, la contactul cu publicul, ca fiind una dintre cele mai neinspirate decizii.
Hotararea schimbarii uniformelor a fost luata in 2001, in cadrul discutiilor privind noul statut al politistului, care prevedea demilitarizarea angajatilor Inspectoratului General de Politie (IGP) si ai Politiei de Frontiera (PF) si transformarea lor in functionari publici cu statut special. Actul normativ a intrat in vigoare la 24 iulie 2002, iar in lunile premergatoare au fost aprobate, prin hotarare de guvern, modelele noilor uniforme, diferite in functie de destinatie (vara – iarna, serviciu – gala), dar si in functie de departament.
Primii politisti in haine noi au aparut pe 1 Decembrie 2002. O mie de angajati ai PF si ai Politiei Rutiere au fost alesi ca deschizatori de drum. Alti 4.000 au primit uniforme pana la sfarsitul anului trecut.
In aceeasi perioada au aparut si primele probleme. Motivand ca au intrat in criza de timp, sefii MI au promovat, in noiembrie, o ordonanta de urgenta care sa le permita achizitionarea prin negociere cu o singura sursa a unora dintre componentele noii uniforme. Banii, 36,1 miliarde de lei, au venit din Fondul de rezerva al Guvernului. „Este o situatie temporara. La anul (in 2003 – n.red.) vor fi organizate licitatii”, a explicat secretarul de stat Pavel Abraham, iar senatorii au aprobat actul normativ, in ciuda numeroaselor voturi impotriva exprimate de opozitie. „Era o continuare a unor comenzi, si legea le permitea”, explica Sergiu Nicolaescu, seful Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala (CAOPSN) din Senat.
„Ne-am opus in momentul acela, pentru ca se putea crea un precedent. Era foarte posibil ca cele patru firme care au fost alese sa furnizeze uniformele sa castige si in continuare”, spune senatorul PNL Norica Nicolai, membra a CAOPSN. Un alt membru al comisiei, chestorul Dumitru Badea (PRM), declara ca „o astfel de achizitie trezeste suspiciuni. In plus, eu unul nu prea am auzit de licitatii anul acesta”.
Neincrederea reprezentantilor opozitiei se dovedeste a nu fi fara motiv. Desi Serviciul de Comunicare al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) evita sa declare cate licitatii au fost organizate in 2003 si ce societati au castigat, spunand ca „intrucat achizitiile au fost efectuate de un numar de 41 de ordonatori de credite, reprezentand judetele si municipiul Bucuresti, numarul firmelor declarate castigatoare este foarte mare”, in primele opt luni ale anului in Monitorul Oficial nu au fost publicate decat sapte anunturi privind achizitii de acest gen in valoare totala de 34 de miliarde de lei. Pe de alta parte, una dintre firmele desemnate ca furnizor in 2002 (Treximco SRL Bucuresti) a castigat deja doua licitatii, in valoare de peste cinci miliarde de lei.
Conform MAI, pana la sfarsitul lui 2005 vor fi dotati cu uniforme noi toti politistii. Costurile totale, de circa 2.000 de miliarde de lei, ar urma sa fie esalonate, ajungand la circa 356 de miliarde anul acesta (pentru echiparea completa a 3.300 de agenti de circulatie, si cu echipament de vara pentru 21.000 de politisti de ordine publica). Cum pana acum au fost atribuite contracte reprezentand doar 9% din bugetul pentru echipament, devine destul de credibil un zvon care circula prin Minister: si anul acesta se va proceda la fel. Respectiv se va intra in criza de timp si, pentru a putea fi cheltuiti banii, se va „sari” peste licitatii, utilizan-
du-se din nou achizitia dintr-o singura sursa. Iar neclaritatile nu se opresc aici. Autoritatile fac tot ce se poate pentru a pastra misterul asupra pretului noilor uniforme. „Acesta difera de la o unitate la alta, in functie de cantitatea aprovizionata si de data la care se face achizitia”, se arata intr-o adresa oficiala a MAI. Neoficial, se vorbeste de sume cuprinse intre 12 si 27 de milioane de lei. Variatiile apar, cel mai probabil, in functie de ce intra in calcul (uniforma de vara, cea de iarna, cea de gala).
De altfel, un calcul simplu ne arata ca, in 2002, cand s-au achizitionat doar capela, completul modular (o geaca speciala), pantalonii de iarna, cravata si insemnele de grad, pentru fiecare politist s-au cheltuit circa 7,2 milioane de lei. Doar ca un echipament complet mai cuprinde tricoul, camasa, bluza matlasata, sapca, pantalonii de vara, centura, tocul de pistol, caciula de blana si, nu in ultimul rand, incaltamintea de vara si cea de iarna, astfel ca pretul va creste cu mult.
Multi spun ca te poti imbraca din cap pana-n picioare cu bani mult mai putini, si asta din magazin, nu direct din fabrica. Altii nu sunt multumiti de calitatea materialelor, destui politisti plangandu-se ca hainele le-au intrat la apa sau au cedat pe la cusaturi. Dar cei mai multi critica designul, atat din punct de vedere functional (de pilda, in caz de ploaie, apa se strange in varful capelei si se scurge pe gat), cat, mai ales, din punct de vedere estetic: „Sunt o mizerie. Arata mai rau ca maturatorii”, spune Dumitru Badea.
„Uniforma de vara, cel putin, le aduce politistilor un deserviciu imens in ceea ce priveste modul in care sunt perceputi de comunitate”, explica psihologul Daniel Bichis. „sapca obisnuita care a inlocuit chipiul – acesta dadea senzatia ca sunt mai inalti si avea o stema ce constituia un semnal al autoritatii-, tricourile absolut comune, epoletii si petlitele cvasiinexistente, toate acestea sugereaza o persoana aflata la acelasi nivel al autoritatii. Cineva imbracat in costum, de exemplu, se va simti superior si va avea tendinta sa se revolte impotriva politistului”.
Numele autorilor designului care a distrus si asa precarul respect de care se bucurau oamenii legii sunt, de asemenea, pastrate secrete. „Stabilirea noului model a fost facuta de un colectiv de specialisti din MAI, dupa o analiza foarte atenta a diferitelor variante propuse”. Surse din Minister spun ca au fost vizionate modele propuse de diverse case de mode, precum si unele copiate dupa ale politistilor din UE, dar ca alegerea ar fi fost facuta de ministru si secretarii de stat, in ciuda unor recomandari contrare ale celor de la Logistica.

NOILE UNIFORME COSTA MULT
– Schimbarea uniformelor, a insignelor si a legitimatiilor pentru IGP, Politia de Frontiera si Directia de Evidenta Informatizata a Persoanei va costa circa 2.000 mld. lei pana la 31 decembrie 2005
– 5.000 de politisti au primit uniforme de iarna (incomplete) in 2002
– In acest an vor fi alocate 356 mld. lei pentru 3.300 de uniforme complete si 21.000 de uniforme de vara
– Costul unei uniforme complete (de vara, de iarna si de gala) este estimat la 27 mil. lei
– Costul unei uniforme militare de instructie (se poarta si vara, si iarna) – 7,5 mil. lei
Designul hainelor politistilor produce consens politic
– „stiu extrem de multe lucruri despre istoria uniformelor. La cele de iarna au venit la Comisie si le-am dat niste sfaturi. Nu am fost intrebat la cele de vara, care sunt, intr-adevar, nereusite” (Sergiu Nicolaescu, PSD)
– „Sunt niste mizerii” (Dumitru Badea, PRM)
– „Calitatea materialelor e foarte proasta” (Norica Nicolai, PNL).