Agentul de poliţie, în vârstă de 44 de ani, urmează să fie judecat în luna martie împreună cu trei foşti colegi, acuzaţi de complicitate, conform nytimes.com

Trebuie menționat că acest caz a declanşat una dintre cele mai controversate și violente mișcări din istoria SUA.

Departamentul Justiţiei din SUA este cu ochii pe antifa

Conform celor spuse de către procurorul general al SUA, Departamentul Justiţiei monitorizează mişcarea de protest antifa, considerată de către președintele SUA drept o mișcare teroristă. William Barr a subliniat că aceasta incită la violenţe în multe oraşe din Statele Unite.

„Am discutat cu fiecare şef al poliţiei din fiecare oraş unde au avut loc violenţe importante şi toţi au identificat antifa drept cea care pregăteşte declanşarea violenţelor”, a afirmat Barr într-un interviu acordat CNN.

„Ei umblă prin toată ţara. Ştim oameni care zboară peste tot în ţară. Vedem achiziţii de arme pe care le fac pentru utilizarea la aceste revolte. De aceea îi urmărim”, a adăugat oficialul în legătură cu mișcarea de extremă stânga, considerată de către președintele SUA drept o mișcare teroristă.

William Barr a subliniat că nu există rasism sistematic în justiţia americană şi că presupusa „epidemie” de omoruri ale unor negri neînarmaţi este o „poveste falsă”.

„Cred că instituţiile noastre au fost reformate în ultimii 60 de ani şi, dacă a fost inclus ceva în acestea, este o înclinaţie către nediscriminare”, a transmis procurorul general al SUA.

Proteste marcate de haos

Au apărut reacții diverse în SUA după ce a avut loc un nou caz în care a fost implicat un poliţist în misiune. Contestarii forţelor de ordine sunt puternic contraţi de civili înarmaţi.

Kenosha, un oraş de 100.000 de locuitori de pe malul Lacului Michigan, în Wisconsin, este teatrul unor manifestaţii violente de duminică seară încoace. După două seri de proteste cu jafuri, vandalism şi incendii, unii civili au pus mâna pe armă şi au ieşit în stradă pentru a își apăra bunurile.

Într-un filmuleţ distribuit pe larg pe reţelele de socializare, un protestatar poate fi văzut la pământ după ce fusese împuşcat de o persoană care apăra o proprietate pentru a nu fi incendiată.

Două persoane au fost împuşcate fatal în a treia noapte de proteste, marcată de haos. Înregistrări video postate online surprind oameni fugind pe străzi în timp ce răsună focuri de armă. Înainte de aceste incidente, manifestanţii au tras cu focuri de artificii în poliţişti, care au ripostat la rândul lor cu gloanţe de cauciuc.

Luând act de violenţele din străzi, guvernatorului statului Wisconsin, democratul Tony Evers, a făcut apel la manifestaţii paşnice şi a anunţat desfăşurarea Gărzii Naţionale pentru a proteja infrastructura critică. Trebuie menșionat că unele zone din Kenosha sunt vizate de restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, măsuri luate în baza stării de urgenţă.

Preşedintele Donald Trump a cerut la rândul său mobilizatea Gărzii Naţionale la Kenosha. „Este pregătită, doritoare şi mai capabilă. Rezolvaţi RAPID problema”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Trump a subliniat importanța legii și a ordinii în campania sa pentru alegerile din 3 noiembrie. Ancheta privind incidentul de la Kenosha este gestionată de Departamentul de Justiţie din Wisconsin, care şi-a propus să furnizeze un raport procuraturii în termen de o lună.