Polițistul implicat în cazul controversat al fetiței ucise pe trecerea de pietoni a trimis o scrisoare către familia acesteia, în care își exprimă „regretul profund”.
Polițistul vizat în cazul controversat al fetiței ucise, scrisoare către familia acesteia
Trebuie menționat că scrisoarea respectivă a fost făcută publică vineri, 21 ianuarie, de către Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei. Totodată, avocatul spune că are acordul părinților pentru publicarea documentului.
„Îndurerată familie,
Nici nu ştiu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat şi ştiu că orice aş spune în aceste momente în faţa dumneavoastră nu mai are importanţă, dar, totuşi, vreau să îmi cer iertare. Ştiu că nu o voi primi, dar…
Îmi exprim regretul profund faţă de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin aceste tragic eveniment. Nu pot să mai fac nimic, aş da orice să pot să întorc timpul, orice. Pot doar în aceste momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiţei dumneavoastră, sunt convins că o va face şi mă rog în acelaşi timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat.
Ştiu că nu am cum să vă cer acum să mă iertaţi, nici nu mă aştept la asta acum, doar atât sper că în viitor să nu mă mai percepeţi ca un criminal, ci pe un om care v-a greşit enorm şi care va trăi toată viaţa cu această grea apăsare. Am greşit, am greşit şi nu ştiu ce pot să mai fac…
Îmi trec multe gânduri şi oricât aş scrie tot aici revină regret enorm cele întâmplate şi aş da orice să pot să mă întorc şi să îndrept ce am făcut. Mă opresc aici pentru că indiferent cât şi ce aş mai spune nu va îndrepta ce am făcut aş dori dacă se poate să vă trimit un ajutor pentru înmormântare orice pot să ofer o voi face ”, a scris poliţistul Constantin Popescu.
Polițistul a fost audiat de procurori
Amintim că polițistul a fost audiat anterior de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, unde a susținut că a verificat trecerea de pietoni şi că nu era nimeni acolo.
„A fost o întrebare pusă expres de către mine, şi a spus: nu, eram atent. Singul lucru pe care l-a recunoscut, şi practic lucrurile sunt clare aici, a fost că avea viteză excesivă”, a afirmat avocatul Adrian Cuculis.