Poliţia Capitalei a anunţat, joi, că poliţistul care a decedat marţi în urma unui accident de motocicletă se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.
Potrivit sursei citate, poliţistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu specifice poliţiei rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil şi fix de fluidizare a traficului rutier în Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranţă a coloanei oficiale, precum şi a celorlalţi participanţi la trafic.
'Coloana oficială a viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, de care demnitarul beneficia în condiţiile legii, se deplasa cu o viteză adaptată la condiţiile meteo şi de trafic existente, pe traseul Băneasa – P-ţa. Presei Libere – Arcul de Triumf – P-ţa. Charles de Gaulle – P-ţa. Victoriei – Bd. Uranus – str. Ştirbei Vodă, după ce acesta participase la o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice. Imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la faţa locului şi au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, poliţistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti', precizează un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Ministrul Afacerilor Interne a comunicat cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu ceilalţi decidenţi din conducerea MAI pentru intervenţia de urgenţă a echipajelor SMURD şi informarea permanentă în legătură cu evoluţia situaţiei. S-a ţinut legătura cu echipajele SMURD şi cu Spitalul Universitar, iar ministrul de Interne a fost permanent informat, arată sursa citată.
La locul producerii accidentului existau elemente de semnalizare a lucrării, dar cu privire la modul în care erau amplasate, dacă respectau sau nu normativele legale, urmează a se stabili pe parcursul anchetei aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, se mai precizează în comunicat.
Poliţia Capitalei menţionează că toate circumstanţele producerii accidentului fac în prezent obiectul unui dosar penal aflat în competenţa procurorilor.
'Întregul colectiv al Poliţiei Capitalei este alături de familia lui Bogdan Cosmin Gigină', arată reprezentanţii Poliţiei Capitalei. AGERPRES