Introdusă în noul Cod rutier în toamna acestui an, măsura constatării amiabile şi-a dat obştescul sfârşit zilele trecute, printr-o decizie a Camerei Deputaţilor. Pentru multă vreme de acum înainte, şoferii implicaţi într-un accident uşor vor face din nou cozi la ghişeele Poliţiei Rutiere.
Ar fi fost prea frumos ca să fie adevărat! Imaginaţi-vă două automobile implicate într-un accident la semafor, cum se întâmplă zilnic cu sutele în circulaţia infernală din Capitală. Şoferii coboară din maşină, îşi evlauează din ochi pagubele, după care, de comun acord, completează un formular (constatul amiabil) şi merg la asigurător pentru întocmirea documentaţiei necesare în vederea reparaţiei maşinilor. Cât timp accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale şi nu cu victime, Poliţia îşi vede de lucruri mai importante, cum ar fi dirijarea circulaţiei în intersecţiile aglomerate sau supravegherea traficului. Fără procese-verbale, fără timp pierdut la birourile de constatări auto, fără amenzi contravenţionale sau puncte de suspendare.
Modelul, idilic încă pentru România, funcţionează în multe ţări europene şi constituie, înainte de toate, o dovadă de civilizaţie rutieră. Dreptul de copyright al formularului de constat amiabil îl deţine Comitee Europeean des Assurances, organism din care fac parte majoritatea asociaţiilor profesionale ale companiilor de asigurări constituite la nivel naţional. Printre ele şi UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurări din România). În septembrie, când s-a pus problema introducerii constatării amiabile şi în noul Cod rutier român, s-a format mai întâi un grup de lucru. Din el făceau parte reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigurătorilor, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. „După câteva runde de discuţii, am cerut un răgaz pentru a studia mai bine cum se aplică modelul în alte ţări europene, dar la scurt timp am avut surpriza să constatăm că Ordonanţa prin care se introducea constatul amiabil fusesese deja emisă“, declară Ovidiu Ciobanu, directorul departamentului juridic la Allianz Ţiriac.
În lipsa unei fundamentări serioase, ce a rezultat a fost un document imposibil de aplicat în practică. În primul rând, pentru ca actul de constatare amiabilă în varianta românescă prevedea, pentru a deveni aplicabil, ca unul dintre şoferii implicaţi în accident să-şi recunoască vinovăţia pentru producerea acestuia. „În Europa, acest document se foloseşte pentru consemnarea datelor despre un accident, aprecierea culpei revenind societăţilor de asigurare sau, dacă acestea nu se înţeleg, instanţelor de judecată“, declară Ion Moise, şef serviciu daune auto la Generali Asigurări. Inadvertenţele faţă de reglementările europene au determinat Camera Deputaţilor să elimine din Codul rutier prevederile referitoare la constatul amiabil, acesta urmând să fie reintrodus în viitor în legislaţia asigurărilor, după ce se vor face clarificări.
În al doilea rând, faţă de modelul european, care este în esenţă o înţelegere pe bază privată între companiile de asigurare, constatul amiabil românesc nu elimină în niciun fel rolul Poliţiei Rutiere în controlul accidentelor uşoare. Astfel, chiar şi în cazul accidentelor fără victime, asigurătorii aveau obligaţia de a anunţa Poliţia Rutieră, pentru ca aceasta să poată reţine permise de conducere, să acorde puncte de penalizare sau să încaseze amenzi de la şoferii vinovaţi. Dintr-un document menit să elimine birocraţia instituţională şi timpul pierdut de şoferi, constatul amiabil s-a transformat într-un instrument de înmulţire a formalităţilor. Şi asta pentru ca încasările la bugetul MAI să nu scadă !
În al treilea rând, introducerea constatării amiabile fără existenţa la nivelul asigurătorilor a unei baze de date comune pentru daune ar fi reprezentat, din start, un eşec. „Presupunând mai întâi că această bază de date ar exista deja la nivelul fiecărui asigurător, ar fi trebuit introdus în plus sistemul bonus-malus“, spune Ion Moise. Fără un astfel de sistem, ar fi existat un risc enorm de descriere a accidentelor în funcţie de interesul părţilor implicate, dar şi de înscenare a acestora, deschizând drumul către fraudă.
Constatarea amiabilă în Europa
În Estonia, constatul amiabil este reglementat printr-un act legislativ numit Traffic Insurance Law. Legea prevede că, în cazul unui accident fără victime, şoferii nu trebuie să se mai adreseze Poliţiei rutiere, ci asigurătorilor. Societăţile de asigurare studiază circumstanţele producerii accidentului şi stabilesc vinovatul. Dacă şoferii nu sunt de acord cu decizia asigurătorului, se pot adresa unei comisii însărcinate cu soluţionarea cazurilor de asigurări sau justiţiei
În Ungaria, constatarea amiabilă se aplică începând din 1993 fără să existe însă reglementări stricte în acest sens. Formularul de constatare are forma unei cărţi poştale şi este înmânat de asigurători clienţilor lor, la încheierea poliţei. La Poliţie se ajunge doar în cazul în care părţile nu cad de acord asupra vinovăţiei în producerea accidentului
În Polonia, modelul de constat amiabil al Comitee European des Assurances este aplicat din 2004 de către companiile de asigurări la recomandarea Polish Chamber of Insurance. Documentul nu reprezintă o probă automată de stabilire a vinovăţiei uneia dintre părţi, ci un act prin care şoferii doar explică circumstanţele producerii accidentului.
Cine îşi asumă vina?
«CSA nu poate emite Norme pentru prevederea privind constatarea amiabilă, deoarece Codul rutier prevede ca una dintre părţi să-şi asume vina, iar în UE stabilirea culpei revine asigurătorului.»
Cristian Constantinescu, director general Allianz Ţiriac
Aplicare diferită în UE
«Este o contradicţie fundamentală între maniera de aplicare din UE, unde acest document se foloseşte pentru consemnarea datelor despre un accident, şi felul în care s-a înţeles aplicarea în România.»
Ion Moise, şef serviciu daune auto Generali Asigurări
