Polonezii pot: Își fac metrou cu bani de la UE

Se știe că Polonia are una dintre cele mai mari rate de absorbție pentru fonduri europene și acest lucru este demonstrat de proiecte uriașe care se fac pe cofinanțare. Încă o demonstrație? Uniunea Europeană finanţează aproape 50% (619 milioane de euro) din costurile construcţiei celei de-a doua linii de metrou din capitala Poloniei, în baza unui acord încheiat cu autorităţile capitalei poloneze, informează site-ul thenews.pl.

Banii europeni vor fi folosiţi pentru construcţia secţiunii centrale a liniei, care se întinde de la districtul Wola din Varşovia până la staţia Dworzec Wilenski, în estul districtului Praga.

Fondurile vor fi utilizate de asemenea pentru elaborarea unor proiecte de extindere a liniei în viitor.

Primarul Varşoviei, Hanna Gronkiweicz-Waltz, a declarat jurnaliştilor că noua linie de metrou a capitalei este construită cu ajutorul tehnologiei avansate, ceea ce înseamnă ca linia poate fi construită în câţiva ani, spre deosebire de prima linie care a durat 25 ani pentru a fi finalizată.

Secţiunea de 6,7 km a celei de-a doua linii de metrou ar urma să fie terminată până în 2014 şi se are în vedere achiziţionarea a încă 35 de trenuri care vor rula pe noua linie.

SURSA: Agerpres